Atelierul „Trasee îndrăznețe pentru bile colorate” este al doilea atelier din seria de zece ateliere destinate copiilor din clasele primare ale Liceului Babel. Acesta se desfășoară vineri, 22 martie între orele 9.00 și 10.30 la Liceul Babel.
În acest atelier copiii își pun creativitatea la contribuție construind trasee pentru bile colorate din lemn. La începutul atelierului fiecare copil își decorează o bilă de lemn care intră în aventuri nemaivăzute pe panoul cu obstacole. Oare ajunge la destinație sau se blochează pe drum? În acest atelier legiile fizicii crează cadrul în care copiii își exprimă creativitatea și inventivitatea și crează un traseu cât mai complex, interesant și frumos pentru bila lor.
Prin această activitate copiii învață despre gravitație și frecare într-un mod distractiv. Prin încercări repetate de a crea un traseu cât mai bun și complex copiii lucrează activ la rezolvarea problemelor și trec prin diferite faze ale creației: de la o idee inițială, la punerea ideii în practică și optimizarea lui în mai multe "iterații" până la rezultatul final. În acest proces, copiii trec prin stări de entuziasm, frustrare, reflecție și bucurie. Astfel, pe lângă cunoștințele de fizică, ei învață să fie mai rezilienți când întâmpină obstacole în procesul creativ.