Vă așteptăm la o seară specială de film, la Cinema Victoria! Avem bucuria de a vă invita la premiera a doua documentare captivante, marca „Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri” - „Licori în Cetate” și „Să curgă bere pe Bega!”.
Despre filme:
„Să curgă bere pe Bega!”
Câteva surprize despre berea băută la Timişoara şi în împrejurimi: de la berea mănăstirească de acum aproape 1000 de ani, până la Casa femeilor cu bărbaţi beţivi. De la poveştile mai puţin cunoscute despre fabrica de bere a oraşului, până la berea craft din zilele noastre. Oameni surprinzători care spun aceste poveşti. Şi locuri nebănuite care depun mărturie despre ele.
„Licori în cetate”
O scurtă istorie a bătăliilor care au înfierbântat spiritele (dar şi spirtoasele) aici, la Timișoara, de peste trei secole. Pe de o parte, producătorii și negustorii de alcooluri, iar pe de alta, frontul temperanței, ba chiar al abstinenţei. Pe de-o parte, chefliii, dar şi scriitorii şi artiştii; pe de altă parte, Asociația Femeilor cu Bărbați
Bețivi, Asociaţia bunilor templieri, revista Abstinența și Asociația Alcoolicilor Anonimi. Toate, premiere absolute pe teritoriul actual al României (şi nu numai). Oare cine câștigă războiul?
Data: 4 octombrie 2023
Ora: 18:00
Locația: Cinema Victoria
Nu ratați această ocazie de a descoperi amintiri unice și povești captivante la Cinema Victoria.
Scurtmetrajele au durata de o oră și vor fi urmate de o discuție cu Adriana Babeți și invitații săi: Sandra Hirsch (istoric), Borco Ilin (scriitor) și Mugur Ciumăgeanu (psiholog).
Intrarea este gratuită, pe bază de rezervare. Rezervarea este valabilă până la ora începerii evenimentului, locurile neocupate fiind redistribuite ulterior.
Notă importantă: Acest eveniment este destinat doar persoanelor majore (peste 18 ani). Aceste proiecții documentare se concentrează pe alcool și istoria lui.