Absolvent al secției de pictură a Facultății de Arte și Design din Timișoara, Miki Velciov lucrează la interferența dintre pictură, obiect, instalație, intervenții în natură și land art. Opera sa se leagă de experiențele proprii. A început prin a studia elementele primordiale ale naturii, cum ar fi apa, aerul, dar în special pământul, o materie pe care a cultivat-o încă din copilărie alături de familie. Lucrările sale devin o adevărată radiografie a straturilor ascunse ale pământului care dezvăluie fragilitatea diverselor forme de viață, a așa-ziselor creaturi fără sens, insecte, microorganisme sau plante.

În același timp, proiecte precum One cubic meter of life, (2015), In Terra Pax (2016) sau Self Defence (2020) depășesc dimensiunea pur materială a pământului, abordând-o prin prisma aspectelor sociale și politice contemporane, context in care se pierde echilibrul dintre om și natură prin exploatarea excesivă a resurselor. Intervențiile sale în natură capătă de cele mai multe ori un caracter critic, relevând probleme care ne afectează deja la nivel global.

În ultimii ani, Miki Velciov a devenit cunoscut pentru instalațiile sale cu punct de vedere privilegiat, precum Hybrid (2021), Turgidum (2018) sau Triandra (2019), instalații care dezvăluie prin diverse forme de restrângere spațială iluzia controlului absolut și imposibilitatea perfecțiunii utopice a sistemelor de putere.

Newsletter

The most important events in the city.
In your inbox, weekly.