Tiberiu Vasilescu a manifestat întotdeauna o afinitate pentru electronică, tehnologie și, implicit, muzica electronică. El este unul din membrii trupei We Are Creepz și al colectivului de artă Psihodrom. We Are Creepz este un proiect muzical format de Tiberiu Vasilescu și Mihai Grădină la Timișoara în anul 2014.

Până în prezent, We Are Creepz a lansat două albume de studio, primul intitulat Floating Teens, lansat la casa de discuri Amdiscs în 2016, al doilea intitulat Degringolada a fost urmat de patru EP-uri, single-uri și un album de remixuri. Psihodrom, Amsterdam Dance Event, Project Mooncircle, Mad Hop și Moskalus sunt câteva dintre casele de discuri și platformele cu care cei doi au lucrat, fiind activi totodată și în domeniul film score și field recording, de aceasta din urmă folosindu-se des în procesul creativ al producțiilor artistice derulate.

Cei doi artiști care formează We Are Creepz au creat și proiecte secundare precum Grav și Tot Răul Spre Bine. Aceste proiecte le oferă posibilitatea de a-și exprima ideile și de a explora noi direcții muzicale. Printre evenimentele la care We Are Creepz a concertat se numără Electric Castle, Simultan Festival, Elevate Graz, Setup Re:set, Psihodrom Festival, Telekom Electronic Beats, Famnaz Festival, Street Delivery, Ecluze Pe Bega, Launmomentdat, La Gazette sau Slowdance.

Newsletter

The most important events in the city.
In your inbox, weekly.