East European Metal Alliance 2023 propune un schimb cultural internațional între România și trei țări est europene: Polonia, Slovacia și Republica Cehă. Componenta principală a proiectului este un eveniment muzical în Timișoara la Centrul Cultural Faber, unde vor susține concerte trupele Dirty Shirt (cap de afiș, o trupă cu membri timișoreni sau foști timișoreni, fiind cea mai cunoscută formație rock românească la nivel internațional în acest moment), Łydka Grubasa (Polonia), Hrdza (Slovacia), Wolfarian (Cehia), precum și două formații timișorene care vor fi selecționate printr-un concurs public.
Acest proiect face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.