„În cadrul acestei burse îmi propun să regenerez rolul jucat de tehnicile textile tradiționale prin introducerea lor în scena artistică contemporană. Caut să explorez aria tehnicilor textilelor tradiționale românești și est-europene care din păcate au primit prea puțină atenție artistică și academică în istoria recentă. Aceste tehnici au fost folosite originar cu rol în producția casnică textilă și care, datorită puterii lor de expresivitate artistică mult prea omisă, pot să capete o nouă viață prin utilizarea lor într-un mod contemporan.Maria Alina Asavei, curator independent care a realizat mai multe scrieri pe baza artei post-comuniste în România, oferă în The Politics of Textiles in the Romanian Contemporary Art Scene ca argument pentru neglijarea artelor textile faptul că tapiseriile, covoarele și alte textile asociate în trecut cu lucrările casnice sau cu arta populară subevaluată au fost clasate ca o formă inferioară de artă în ierarhia artistică. Multă vreme, arta textilelor a fost considerată un meșteșug feminin. Prin urmare, în această cercetare nu poate fi ignorat rolul jucat de creatoarele feminine, acestea făcând din procesul de creație textilă aproape un ritual social profund legat de istoria și identitatea femeii din România rurală. Consider că revendicarea artelor textile feminine, duce cu sine o emancipare față de stereotipuri impuse societal.
Zestrereunește într-o expoziție personală cele mai recente lucrări ale artistei Larisa Petcuț. În prezent, Larisa realizează o cercetare doctorală prin care își dorește să reviziteze și să revitalizeze resurse și tehnici textile tradiționale printr-o abordare feministă și contemporană. Expoziția Zestreva prezenta rezultatele acestor cercetări, ce iau forme variate, de la video performance și instalație textilă până la sculpturi textile interactive.
Zestre: Șezătoarereunește, pentru o seară, artiste emergente est-europene ce lucrează în domeniul artelor textile, utilizându-se în creația lor de tehnici și referințe tradiționale și folclorice. Discuția își propune să abordeze subiecte precum revendicarea moștenirii textile de natură feminină, cât și problematica prezenței scăzute a acestor resurse de expresie plastică în rândul scenei artistice post-comuniste.”
Larisa Petcuț (n. 1998, Arad), artist, locuiește în Cluj-Napoca, lucrează în domeniul artelor textile. În prezent, Larisa urmează studiile doctorale în cadrul Școlii Doctorale UAD, proiectul său de cercetare urmărind creația de noi paradigme în arta textilă contemporană prin utilizarea de resurse și referințe tradiționale. În 2020, a absolvit studiile de licență cu specializarea în arte textile-design textil, urmate mai apoi de studiile de masterat în design textil absolvite în 2022, ambele fiind realizate în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Inspirată de mobilitatea de studiu Erasmus+ desfașurată în 2019 la Universitatea of West Attica din Atena, Grecia, în toamna anului 2022, Larisa Petcuț a realizat o stagiatură Erasmus+ în colaborare cu Lottozero/textile laboratories în Prato, Italia. A avut o serie de expoziții printre care expoziția personală LABELS - a difference in perception, în cadrul ExpoMaraton UAD, Galeria Casa Matei; Expoziția itinerantă ARTECH cu opriri la ICR Madrid, Berlin și Szeged; Salonul Național de Artă Contemporană, Muzeul Țăranului Român din București, precum și diverse alte expoziții de grup dedicate artelor textile. Larisa a ajuns ca finalistă în concursuri internaționale de design textil, precum „Dorothy Waxman International Textile Design Prize 2022”, New York și Global Design Graduate Show 2022, categoria Sustainable Fashion/Textiles, Londra.