Știați că în acest an se împlinesc 370 de ani de la nașterea unui important organist și compozitor din perioada barocă, Georg Muffat?
Amalia Erdös ne ajută să îl descoperim și sărbătorim incluzând lucrările sale în recitalul pe care îl va susține miercuri, 26 iulie, la Biserica Piaristă din Timișoara.
Georg Muffat a fost printre primii compozitori cosmopoliți, un artist cu adevărat internațional, al cărui stil a pus împreună elemente germane, franceze și italiene. Lucrarea sa pentru orgă, Apparatus musico-organisticus, din care vom asculta Toccata Prima în interpretarea organistei lect.univ.dr. Amalia Erdös, a fost cea mai complexă lucrare a timpului său, un adevărat tur de forță pentru orice organist deoarece cuprinde o sinteză a tuturor tehnicilor și trucurilor compoziționale și stilistice ale epocii.
Vă invităm așadar miercuri, 26 iulie 2023, la Biserica Piaristă „Înălțarea Sfintei Cruci” din Timișoara, de la ora 19.00, pentru a vă delecta cu lucrările alese și interpretate de Amalia Erdös.
Program
- Johann Sebastian Bach (1685-1750), Preludiu și fuga în Sol major, BWV 541
- Georg Muffat (1653*-1704), Toccata prima din Apparatus musicus organisticus
- Georg Muffat (1653-1704), Passacaglia
- Gustav Adolf Merkel (1827-1885) – Fantasia în re minor op. 176
- Gustav Adolf Merkel (1827-1885)– Wachet auf, ruft uns die Stimme nr. 3 op. 100
- Johann Sebastian Bach (1685-1750), Wachet auf, ruft uns die Stimme, BWV 645
- Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Preludiu si fuga în do minor, BWV 546
- Georg Muffat an aniversar – 370 de ani de la naștere
Participarea la toate concertele este liberă, în măsura disponibilităților locurilor și nu necesită înscriere.