Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela Ion s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris, stagii pentru care a beneficiat de bursele acordate de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa.

Mihaela Ion a co-fondat proiectele Revista Atelierul, Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs, Creative Night Talks şi #StayHomeCreativ. Activează în diferite galerii de artă din ţară şi străinătate, iar din anul 2016 şi-a început activitatea curatorială. Este International Board Member AICA - Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă (https://aicainternational.news/whos-who) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleaşi asociaţii. Are o activitate constantă în redactarea de articole ştiinţifice multidisciplinare şi interdisciplinare catalogate ISI, BDI şi în domeniul artei contemporane. În timpul liber este tobaşar.

Newsletter

The most important events in the city.
In your inbox, weekly.