Asociația „Inițiativă în Educație" vă invită la programul de formare „Cultură și Educație AZI” dedicat cadrelor didactice din județul Timiș.
În cadrul programului de formare, participanții vor descoperi modalități practice prin care pot contribui la medierea culturală pornind de la povești. Aceștia vor lucra cu studii de caz pe baza cărților scrise de diverși autori din literatura pentru copii.
Programul de formare va fi facilitat de prof. Andrada Mazilu alături de invitatul special, scriitorul Florin Bican, autorul cărților din seria lui Apolodor.
𝐏𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐜𝐫𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫:
𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐁𝐢𝐜𝐚𝐧 (1956, București) a învățat să scrie înainte de a ști să citească. Apoi a revenit la metode de studiu convenționale, absolvind, la două decenii de la debutul său în proză foarte scurtă, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București.
După ce a învățat bine să citească, nu s-a grăbit să se întoarcă la scris. A fost, pe rând, profesor, traducător și coordonator al unui proiect subversiv, care antrena străinii să traducă literatură română. Încet, încet, a revenit la scris, tălmăcind în românește cărți de Lewis Carroll, T.S. Eliot, Shel Silverstein, Dr. Seuss, Sylvia Plath, Roald Dahl, Julia Donaldson, Maurice Sendak, J.K. Rowling, Leonard Cohen. În 2013 a publicat Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc, carte câștigătoare a primei ediții a concursului Trofeul Arthur, iar în 2014, Și v‑am spus povestea așa, unde sunt actualizate și înșirate pe același fir narativ mai multe basme românești. Tropice tâmpe, un roman despre un explorator care nu știe ce-ar mai fi de explorat, a deschis, în 2017, seria de autor „Florin Bican“ la Editura Arthur.
În 2019, Florin Bican a publicat Cartea Albă cu Apolodor sau Apolododecameronul, unde revizitează locul de baștină al ilustrului pinguin naumian. În colecția Apolodor Explorator, autorul a publicat volumele Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor, Hai pe lună împreună și Apolodor pe crestele Carpaților.
𝐃𝐞𝐭𝐚𝐥𝐢𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦 𝐝𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞:
Dată: 9 octombrie, de la ora 18:00 la 20:00;
Locație: sediul inEDU, str. Gheorghe Lazăr, nr. 5, etaj 1, ap. 8, Timișoara.
Avem un 𝐧𝐮𝐦𝐚̆𝐫 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐧𝐢𝐛𝐢𝐥𝐞, iar înscrierea este necesară pentru a putea participa.
Link formular înscriere
Activitatea face parte din proiectul „Timișoara e culoare” (ediția a II-a).
Proiectul „Timișoara e culoare” (ediția a II-a) își propune să valorifice bogăția și multiculturalitatea orașului nostru prin crearea de contexte educaționale cu conținut cultural și artistic în perioada august – noiembrie 2023 în diferite cartiere ale Timișoarei.
Vă așteptăm în număr cât mai mare alături de noi!