„Povestea începe ca multe altele: o mamă, un tată, un fiu. Timp de ani buni, poate dintotdeauna, nimeni din familie nu a știut să spună ceva sincer.  Acum când fiul a crescut,  a plecat să locuiască undeva cât mai departe, uneori îi vizitează – în fond, îi iubește și are nevoie de ei, el speră că de data asta se vor rosti și vorbe sincere. Părinții își iubesc fiul, l-ar iubi și mai mult dacă ar ști unde s-a produs eroarea, care a fost cauza și cine e de vină pentru că fiul lor nu e „ca restul lumii normale”. Totul ar fi bine, însă singura problema e că fiul lor e deja ca toată lumea normală. O poveste intimă, onestă, haioasă, poetică și uneori tragică despre părinții care în sinea lor nu pot găsi modalitatea de a accepta identitatea fiului gay.  Deși consideră că au încercat totul, ei rămân prizonieri ai iubirii condiționate, singura pentru care sunt pregătiți.” - Biljana Srbljanović, dramaturg.


Heartefact (SRB)
Regie: Patrik Lazić

15+

Spectacol interpretat în limba sârbă, cu supratitrare în maghiară, română și engleză 

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Parte din

TESZT

TESZT