În perioada 5-9 iunie proiectul SIMBIOZE aduce un atelier de mișcare adresat publicului larg, coordonat de coregrafa Timea Kovács. Zona Kinestezică va avea loc în Parcul Botanic din Timișoara și va avea la bază exerciții simple de improvizație de dans, pornint de la experiențe senzoriale bazate pe ascultare și senzații kinestezice.
DESPRE ATELIER
Timea Kovács: "În cadrul atelierului explorăm relația dintre natura corpului și cea a spațiului exterior - Parcul Botanic. Parcurgem spații și ne luăm timp pentru a observa cu blândețe, ca să ne inspirăm și să ne odihnim în natură și în teritoriul corpului nostru. La început, luăm perspectiva umilă de a observa viața plantelor de aproape, practicăm diferite calități ale atenției, ne ascultăm interesele și nevoile. Observăm ceea ce se întâmplă în fața ochilor noștri, în spatele urechilor, sub tălpile noastre. Și ascultăm în paralel natura care ne vorbește și ne poate fi un aliat. Continuăm prin procesarea experienței în mișcare, exerciții de embodiment, scriere automată și storytelling."
- Ce ne poate învăța colaborarea naturală despre colaborarea umană sau interspecii?
- Ce ne vorbesc plantele? Ce ne zic observațiile noastre despre noi în momentul respectiv?
ÎNSCRIERE ȘI PROGRAM
Participarea la atelier este gratuită, prin înscrierea la adresa noirecream@gmail.com, zilele de atelier vor fi luni, marți, miercuri și vineri, în intervalul orar 19.00-21.00
Folosind instrumentele dansului contemporan, ale improvizației și ale ascultării, în fiecare zi vor fi urmărite și cercetate diferite teme:
- 5 Iunie: Senses and Roots
- 6 Iunie: Symbiotic Bodies
- 7 Iunie: Resting Efficiency
- 9 Iunie: Togetherness / Dreaming into Nature