Circular Catalysts: Atelier de Fotografie de natură urbană cu Ioana Cîrlig

Vrem să lucrăm și să creăm împreună cu artiste și artiști din Timișoara!

Echipa HEI – House of European Institutes a urmărit de-a lungul anilor o lungă serie de fotografii care surprind frumusețea orașului Timișoara, imagini expuse în mediul online.

Având la dispoziție spațiul generos al Bastionului Theresia, avem acum posibilitatea de a fi prezenți fizic în Timișoara și de a intra în legătură cu fotografele și cu fotografii pe care până acum i-am urmărit doar de la depărtare.

Prin urmare, lansăm astăzi invitația către artiștii emergenți interesați de imagine de a se înscrie la Atelierul de Fotografie de natură urbană cu Ioana Cîrlig!

Pe parcursul a două zile, 1 și 2 iulie, alături de fotografa Ioana Cîrlig, veți explora peisajele naturii urbane în diferite contexte. Ioana a documentat și rezidențele Circular Catalysts și vine cu o vastă practică inspirată de natură.

Orașele devin din ce în ce mai fierbinți și neprietenoase, dar putem învăța din nou să ne conectăm cu natura concentrându-ne atenția spre plantele care cresc, uneori incredibil, din și printre betoane, spre natura urbană, spre reprezentări ale grădinilor urbane în artă etc.

Participarea este fără limită de vârstă. Important pentru a fi selectați este să reiasă din fotografiile voastre acel ceva pe care omul contemporan, adesea împovărat de mersul cotidian, nu îl mai vede.

Pentru a intra în procesul de selecție, vă rugăm să ne trimiteți între trei și cinci fotografii realizate de voi, indiferent de temă, alături de câteva cuvinte despre fiecare, pe adresa de e-mail cirligioana@gmail.com. Data până la care acceptăm înscrieri la atelierul nostru de natură urbană: 26 iunie 2023, ora 12:00.

Programul Atelierului de Fotografie de natură urbană cu Ioana Cîrlig

Ziua I, 1 iulie:

Ora 13:00: Meet&Greet la o cafă – Ioana Cîrlig și participanții.

Prezentarea unor proiecte emblematice adunate din lumea întreagă despre natura urbană, exemple de portrete de plante, reprezentări ale unor grădini urbane în artă.

În a doua parte a zilei, când lumina atinge apogeul frumuseții ei, facem o plimbare de-a lungul râului Bega pentru a realiza partea practică a Atelierului de Fotografie de natură urbană.

Ziua II, 2 iulie:

Ora 9:00: Ne reîntâlnim la HEI – House of European Institutes, prezentăm fotografiile realizate în prima zi a atelierului și discutăm despre ce am surprins și ce am simțit.
Selecția va fi apoi transformată într-un zine.

Vă așteptăm!

 

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Parte din

HEI - House of European Institutes

HEI - House of European Institutes