Lansarea la apă a canotcii

Pe toată durata lunii iulie elevi de la Școala Babel, dar și din alte unități de învățământ din Timișoara, au avut ocazia de a lua parte la o activitate unică - un atelier în care au construit o canotcă, ambarcațiune concepută de marele campion olimpic român Ivan Patzaichin.
 
Atelierul intră pe ultima sută de metri, micii marangozi împreună cu maestrul Viorel Gheorghe realizând ultimele operațiuni de construcție a ambarcațiunii. După ce au învățat cum să citească planurile, copiii au tăiat, au șlefuit, au lipit și au efectuat o grămadă de alte operațiuni de marangozerie - meșteșugul tradițional uitat al construcției de bărci. Cel mai important, micuții au învățat cum să muncească în echipă, având un scop final.
 
Acum a venit momentul mult așteptat, acela al lansării la apă a ambarcațiunii ce introduce Timișoara într-o listă selectă de localități din România unite de apă. Sâmbătă, 29 iulie 2023, cu începere de la ora 11.00, la pontonul D'arc pe Mal va avea loc lăsarea la apă a canotcii construite în această lună, cu multă muncă, la Școala Babel. Copiii vor avea plăcerea de a naviga pe Bega în barca pe care au construit-o și care va rămâne în patrimoniul școlii, la nou înființata filială a clubului Călăuzele Apelor. Așteptăm alături de noi toți timișorenii pasionați de apă, natură și patrimoniu pentru un eveniment inedit, care cinstește cele aproape trei secole de istorie a navigației bănățene.
 
Inițiativa Călăuzele Apelor a primit recent recunoaștere din partea Comisiei Europene și a asociației Europa Nostra, fiind laureată a premiului European Heritage Awards 2023, cea mai înaltă distincție în domeniul patrimoniului. În Timișoara atelierul face parte din proiectul Ecluze pe Bega / Conexiuni Culturale, fiind implementat în parteneriat cu Asociația Mila 23 Ivan Patzaichin, Rowmania și Școala Babel.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Parte din

Ecluze pe Bega | Conexiuni Culturale

Ecluze pe Bega | Conexiuni Culturale