Cartea lunii septembrie este Povești ca să te iubești mai mult de Alex Rovira, Francesc Miralles.
Comunitatea este asemenei spațiului cosmic: un spațiu divers, în care fiecare stea e parte dintr-o constelație și are frumusețea ei. Uneori strălucim mai tare, alteori trebuie să ne regăsim strălucirea și să luminăm împreună.
Poveștile ne ajută să strălucim, ne aduc mai aproape, ne conectează cu lumea și cu noi.
Au poveștile puterea să ne apropie mai mult de noi ca apoi să ne apropie de lume?
Cum putem folosi povestea ca să ne iubim mai mult și cum putem crește copii care devin adulți siguri pe ei, independenți și toleranți?
Dacă și tu te întrebi aceste lucruri și dorești să participi la un club de carte în care ne conectăm și reflectăm împreună la aceste lucruri, atunci te așteptăm la Clubul de carte
Clubul de carte este dedicat tuturor persoanelor interesate de dezvoltarea personală, creșterea stimei de sine atât pentru ei, cât și pentru cei pe care îi educă. Activitatea nu presupune citirea cărții în prealabil, iar ingredientele magice sunt: interacțiune, conectare și inspirație.
Desfășurarea întâłnirii:
- Moment de conectare;
- Prezentarea succinta a autorilor;
- Moment de lectură - în perechi;
- Activitate practică;
- Moment de final;
Activitatea face parte din proiectul „Spațiul de cultură”.
Proiectul „Spațiul de cultură" creează contexte educaționale interdisciplinare cu conținut cultural, artistic și științific pentru activarea, dezvoltarea și implicarea comunității locale, valorificarea patrimoniului cultural local și european și întărirea relațiilor culturale europene.