Clubul Rotary Timișoara a fost înființat în anul 1929, la scurt timp după primul club Rotary din România și la mai puțin de un sfert de secol de la înființarea primului club Rotary din lume.
Deși a funcționat doar până în anul 1940, când a fost interzis de regimul politic instaurat în acea perioadă, Clubul Rotary Timișoara a avut o activitate intensă, realizând proiecte precum construirea unei cabane la Muntele Mic și editarea unui ghid turistic al Banatului.
În 1994, Rotary Club Timișoara a fost reînființat, având inițiatori din Franța și membri din Timișoara. Clubul a crescut în membri și a desfășurat numeroase proiecte umanitare și sociale în comunitate. A devenit unul dintre cele mai mari cluburi din Districtul D2241 România și Republica Moldova.
De-a lungul anilor, clubul a investit peste 3 milioane de euro în proiecte sociale prin contribuția membrilor dar și prin atragerea de fonduri din străinătate, respective proiecte comune cu cluburi din mai multe țări. Clubul Rotary Timișoara a derulat proiecte în diverse domenii, precum sănătate, educație, sprijinirea unor organizații umanitare care se ocupă cu persoane vulnerabile (pentru persoane cu dizabilități, persoane rămase fără adăpost), a oferit ajutor pentru copii și bătrâni, a susținut proiecte din domeniul culturii și artei.
Astăzi, Rotary Club Timișoara are 75 de membri activi și continuă să contribuie la progresul comunității prin serviciu și voluntariat.