Coada poate fi descrisă ca o comedie deșănțată. Sau ca un comentariu filosofic. Cinci personaje ajung, în fața unei linii, cu un singur gând: „să fiu eu primul!”. Pentru locul întâi sunt în stare să facă orice, să stea cuminți la coadă, să manipuleze, să mintă, să și-o tragă cu toată lumea, să intimideze, să se bată și chiar să ucidă. Cine va câștiga această luptă absurdă, grotescă, obscenă și absolut hilară? Florin? Ștefan? Mona? Daniel? Giornel?
*Nu se percepe o taxă suplimentară pentru locurile din față, dar e posibil să fiți nevoiți să vă bateți pentru ele.
De Israel Horrowitz
Regia: Salahhe
Cu: Ștefan Vasile, Petruș Cristian, Roberth Blănaru, Silvan Motoarca, Andreea Oltean – Pebby
25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP (ediția a XIII-a) este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Un proiect BIS TEATRU