Când Juli (Lili Monori) se angajează la o uzină metalurgică dintr-un mic oraș de provincie, șeful ei, János (Jan Nowicki), începe să o curteze insistent și o face în cele din urmă să intre într-o relație cu el. Fără a avea de ales, ea încearcă să-și păstreze măcar spațiul privat și ambițiile profesionale intacte, dar grosolănia lui reclamă în curând ca el să cunoască și să stăpânească totul.

 

Fantezia lui János despre Juli ca simplă viitoare mamă și soție se dizolvă însă la contactul cu o realitate nesupusă regulilor sale. Odată cu aceasta, ruginește și imaginea lui de erou pozitiv al realismului socialist, forjată în topitoriile neobosite ale patriei – succint redate în generic într-un aparent gest de conformism estetico-ideologic pe care Mészáros îl va tot slăbi ulterior.

 

Temă predilectă în filmografia cineastei, maternitatea (și absența sau trăirea ei liberă, în afara convențiilor) este aici fundalul care erodează ideea de familie patriarhală și modelele de masculinitate idealizate în arta de influență sovietică.

 

Urmărind eșecul romantismului ca proiect de viață și traseul simbolic de la uzină înapoi către sala de nașteri, studiul realist al Mártei Mészáros își reafirmă la tot pasul protagonista ca unică posesoare îndreptățită a deciziilor ei. Chiar dacă prezentă de-a lungul filmului ca marcă estetică fluidă, alunecarea propriu-zisă pe teren documentar survine ca o mare surpriză – cu efect de amuțire și de amplificare până la categoric a autonomiei femeii.