Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din Timișoara (ETcTI), formează specialiști în inginerie și cercetare pe următoarele direcții de studiu: Electronică Aplicată, Telecomunicații și Tehnologie Audio-Video și Multimedia. O atenție deosebită este acordată informaticii cu aplicabilitate directă în activități industriale moderne: Automotive, Electronics Manufacturing Services (EMS), procesarea imaginilor sau a semnalelor. Facultatea noastră asigură programe post-universitare pentru ingineri care activează în cercetare, industrie sau pentru cei care doresc să urmeze o carieră didactică.

Activitatea educațională este organizată pe trei nivele de studii: învățământ de lungă durată (ingineri, 4 ani), studii post-universitare prin programe de tip Master (2 ani), studii post-universitare prin programe de tip Doctorat (3 ani). Studenții noștri pot efectua stagii de practică și lucrări de diplomă/disertație în cadrul unor companii de renume, acestea fiind parteneri ai școlii noastre: Continental Automotive, Nokia, Kathrein, Romtelecom, AEM, Flex, Hella, Vodafone sau Orange. Procentual, cifra de angajabilitate a absolvenților facultății de ETcTI este în medie de peste 95%, direcțiile prioritare fiind atât industria națională cât și cea internațională.

Prin colaborările noastre cu universități din Germania, Franța, Olanda sau Italia, oferim posibilitatea desfășurării unor stagii de practică studențească peste hotare și facilităm interacțiunea între culturi și sisteme educaționale diferite. Prin intermediul conferinței International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC, indexare Web of Science), oferim posibilitatea tinerilor de a prezenta lucrări științifice de valoare în cadrul unui eveniment consacrat.

Newsletter

Cele mai importante evenimente din oraș.
În inbox-ul tău, săptămânal.