Obezitatea este una dintre cele mai mari provocări ale sănătății publice în sec. 21.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), obezitatea are o prevalență egală sau mai mare comparativ cu malnutriția și bolile infecțioase. De aceea, în lipsa unor măsuri drastice de prevenție și tratament, în 2025 peste 50% din populația lumii va fi obeză.
Prevalența sa s-a triplat în multe țări din regiunea europeană din anii 1980, iar numărul persoanelor afectate continuă să crească într-un ritm alarmant. În plus față de provocarea diferitelor dizabilități fizice și a problemelor psihologice, excesul de greutate crește drastic riscul unei persoane de a dezvolta o serie de boli netransmisibile, inclusiv bolile cardiovasculare, cancerul și diabetul zaharat. Stilul de viață nesănătos conduce la creșterea alarmantă a unor patologii datorită alimentației nepotrivite: obezitate/denutriție (copii), boli cardio-vasculare, sindromul metabolic, diabet zaharat de tip 2 etc.
Numărul de persoane supraponderale și obeze crește constant și tot mai mulți oameni consideră că este din ce în ce mai greu să mențină o greutate normală.
Despre toate aceste aspecte și despre multe altele vom discuta împreună cu Prof. dr. Mihai Gafencu.
Despre invitat:
Medic primar pediatru și medic primar nefrologie pediatrică, coordonatorul Centrului regional de toxicologie și al laboratorului de dializă de la Spitalul de copii Louis Țurcanu din Timișoara. Profesor universitar al departamentului de pediatrie al Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara. Din anul 2016 este președinte al Organizației Salvați Copii.
𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐋𝐀 𝐏𝐀𝐒 este un eveniment deschis publicului larg, pe perioada căruia organizatorii vor realiza materiale foto-video de promovare și informare, situaţie care va conduce incidental și la prelucrarea unor date personale reprezentând imagini ale participanților la eveniment. Prin prezența la 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐋𝐀 𝐏𝐀𝐒, participanții își dau implicit acordul pentru eventuala lor apariție în materiale foto-video publicate/distribuite de organizatori și partenerii acestora pe canalele proprii de comunicare și către mass-media.
****
Evenimentul este organizat în cadrul festivalului LA PAS – Festival de gastronomie artizanală, dezvoltat de asociația CRIES, cu finanțare din partea Primăriei Timișoara, prin Centrul de proiecte.