Copiii deschid cufărul cu povești

Asociația "Inițiativă în Educație" vă invită să descoperiți magia Cufărului cu povești!
 
Alina Iga, vocea blândă din spatele podcast-ului Cufărul cu povești, îi așteaptă pe cei mici la un atelier de poveste!
 
Pentru cine?
Activitatea este dedicată copiilor cu vârsta între 3 și 8 ani.
 
Când?
19 februarie 2023, de la ora 12:00 la ora 13:00.
 
Școala Babel, strada Phoenix, nr. 42 Timișoara.
 
Copiii vor pătrunde în lumea poveștilor alături de fermecătoarea Alina Iga. Aceștia vor explora împreună culorile din cartea "Casa celor patru anotimpuri", scrisă de Roger Duvoisin.
 
Atelierul nu presupune o taxă de participare, iar costurile organizatorice sunt susţinute prin proiectul "Timișoara e CULOARE", finanţat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Opening+, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Parte din

Timișoara e CULOARE

Timișoara e CULOARE