Magical Landscapes | Expoziție de pictură și Artist Talk cu Uliana Gujuman

Proiectul propune o expoziție de pictură și un Artist talk care se vor desfășura într-un spațiu cunoscut și accesibil publicului timișorean.Tema principală a proiectului este dezvoltarea imaginarului având ca punct de plecare subiectul naturii din orașul Timișoara.Lucrarea Magical Landscapes își propune să cerceteze noi căi de explorare a peisajului în pictura contemporană. La început de secol XXI, peisajul în pictură este un subiect actual. Artiști precum David Hockney, Peter Doig, Anselm Kiefer, Per Kikerby, Adrian Ghenie pictează având natura ca referință, la fel ca pictorii de acum sute de ani.

Voi începe prin documentarea fotografică a unor plante care se întâlnesc în cele mai comune locuri din Timișoara. În crăpăturile din asfalt, pe un colț de balcon, după gardul unei grădini închise, într-un loc mai retras de pe malul Begăi etc. Mai apoi voi supradimensiona plantele respective și voi imagina un întreg univers populat cu oameni cu dimensiuni de furnică. Intenționez să explorez acest microcosmos vegetal fabulos pentru a arăta o altă față a orașului. Una văzută și imaginată de mine.

Se vorbește mult despre Timișoara ca fiind un oraș cosmopolit, revoluționar, eclectic, modern etc. Pe lângă toate acestea, lucrările mele vor completa și recompune un altfel de portret al orașului. Va fi prezentat dintr-o altă perspectivă, așa cum nu a mai fost privit până acum. Am observat că încă sunt foarte multe aspecte ale Timișoarei despre care încă nu s-a vorbit sau încă n-au fost descoperite.Plantele supradimensionate vor contura un univers aproape magic. Pornind de la natura reală, voi introduce detalii cu elemente fictive pentru a satisface nevoia mea interioară pentru bizar și necunoscut.

În viziunea mea, pictura ne încurajează să creăm lumi noi ca prin comparație să înțelegem mai bine realitatea.Voi utiliza tehnica picturii în ulei, iar lucrările vor fi realizate pe pânze de in întinse pe șasiuri de lemn. Această activitate are o dublă componentă – una educațională, de cercetare a temei și alta colaborativă.Având în vedere faptul că în lucrările mele ființa umană are un loc privilegiat, fără de care natura hiperbolizată își pierde sensul, expozițiile vor acorda acesteia atenția cuvenită. Va fi prilej de a lăsa imaginația să se dezvolte nu numai pentru mine, ci și pentru beneficiarii evenimentului final.

Participanții la expoziție și Artist talk vor fi invitați la un exercițiu de imaginație generat de lucrările de pictură. Li se va facilita posibilitatea de a petrece mai mult timp cu lucrarea. Din observațiile mele, vizitatorii unei expoziții petrec în fața unei opere de artă doar câteva secunde, ducând uneori la o cunoaștere superficială a acesteia. Cauza poate fi ritmul alert al vieții cotidiene sau dorința de a trece mai repede la o altă imagine așa cum se întâmplă în mediul online, de a consuma cât mai multă informație vizuală. În cazul acesta, angajarea participanților în petrecerea unui timp mai îndelungat în fața operei de artă consider că va conduce la o înțelegere mai profundă a mesajului ei. Gândurile și poveștile participanților vor fi înregistrate și, cu acordul lor, vor fi publicate în format anonim în lucrarea mea de doctorat.

Lumea mea imaginară va fi pusă astfel în relație cu imaginarul privitorului. Vreau să observ dacă mesajul meu va fi decodat, conservat sau modificat de interpretările succesive, respectiv dacă emoția în fața unei imagini fantastice generată de natura reală a orașului Timișoara este o constantă sau este contaminată de emoțiile celuilalt.Îmi doresc ca această cercetare să fie un mijloc de explorare imaginară a unei realități magice atât pentru mine, prin intermediul picturii, cât și pentru cei care intră în contact cu lucrările mele. De asemenea, în cadrul Artist talk-ului va mai avea loc și o dezbatere a ideilor și practicilor artistice existente în prezent.

Uliana Gujuman s-a născută în Basarabia. În anul 2009 a venit la Timișoara cu bursă. A studiat Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest, secția Pedagogia Artei, apoi un master în Pictură la aceeași facultate. În prezent, este doctorand la Facultatea de Arte și Design a UVT. A avut o serie de expoziții personale și grup, în România și în străinătate.

A participat la rezidențe și tabere de artă. Este afiliată unor grupări artistice precum GrUND din Odorheiu Secuiesc și în cadrul Portretistului voluntar din Timișoara. După o perioadă de pauză după absolvirea studiilor de masterat, de lucru intens în atelier și o cristalizare a orientării artistice, Uliana Gujuman urmează studii de doctorat motivată fiind pentru a cerceta mai profund noi căi de explorare a peisajului în pictura contemporană.

Această creație artistică/material jurnalistic a fost realizat/ă printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Creația nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul ei sau de modul în care poate fi folosită.