Cu ocazia împlinirii a zece ani de activitate, asociația Minitremu vă invită la inaugurarea unui spațiu incluziv de cercetare și învățare colectivă, ce reunește într-un cadru informal experiența activităților proprii, alături de o varietate de resurse educaționale teoretice și practice.
Este un spațiu deschis și colaborativ, în continuă transformare, open source și work in progress, destinat întâlnirilor și dialogurilor pe teme de educație și artă, în care sunt celebrate inițiativele independente ce își aduc aportul lumii educaționale românești, și sunt așteptate contribuțiile viitoare.
Minitremu (Un)Learning Center va funcționa pe întreg parcursul anului ca expoziție permanentă, bibliotecă publică, spațiu de lucru și studio, agora și grădină, în dorința de a oferi o privire de ansamblu asupra schimbărilor recente din pedagogia artistică și de a provoca totodată metodele tradiționale de educație prin artă.
Acest cadru fizic și simbolic va găzdui pe întreaga perioadă a anului 2023, diverse evenimente: expoziții tematice, întâlniri și dezbateri publice, prezentări de platforme și cărți, proiecții de filme, discuții libere și seminarii, sesiuni de formări profesionale dedicate profesorilor, discuții cu elevi de liceu și studenți etc, ce au ca scop crearea de noi conexiuni între pedagogie și artă, precum și între artiști, studenți, profesori, pedagogi și oricine este interesat de alternativele educaționale.