De-a lungul timpului, comunitatea LGBTQIA+ din România a fost „dislocată din istorie” și împinsă în invizibilitate.

Comunitatea cere să-și cunoască propria istorie, să știe cum a ajuns aici și să înțeleagă ce traume duse din generație în generație poartă pe umeri.

Până în anul 2001, corpurile noastre au fost catalogate drept infracțiuni. Cu toate că au trecut 30 de ani de la eliberarea țării noastre și 22 de ani de la decriminalizarea relațiilor de același gen, putem cu adevărat spune că trăim și vorbim liber în România? Referendumul din 2018, propunerea de modificare a legii educației din 2020, victoria noastră la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și reacția reticentă a României ne-au arătat că nu suntem încă în totalitate în siguranță sau tratate și tratați egal.

Pentru a continua lupta și educația, este crucial să cunoaștem trecutul nostru colectiv și să vorbim deschis despre poveștile noastre.

Vă invităm, astfel, pe 14 octombrie, în Piața Victoriei, la Libertate?, o producție Identity.Education, în premieră; o reprezentare vizuală și audio a ultimilor 30 de ani de mișcări queer din România sub forma unui docu-concert videomapat pe Palatul Culturii din centrul Timișoarei, însoțit de muzică simfonică, compusă special pentru această ocazia.

 

Un proiect de Yann Verburgh, Bogdan Balla, Eugen Jebeleanu și Ovidiu Zimcea.

După un concept de Andre Rădulescu.

Documentare: Diana Dragomir

Compozitor: Conor Mitchell

Videomapare: Les Ateliers Nomad

Cu contribuții și materiale de arhivă din partea: Amnesty International, Asociația Accept, Asociația Ark, Asociația MozaiQ, Asociația Pride Romania, Asociația RiseOUT, ECPI, H Brașov, Muzeul Istoriei și Culturii Queer, Brynjar Bandlien and Manuel Pelmus, Adrian Oncu și Sorin Oncu, Florin Buhuceanu.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Parte din

Istorii (in)vizibile

Istorii (in)vizibile