Harababura Vintage Fair are loc în perioada 24 și 26 februarie, între orele 12:00 și 20:00, la Centrul de Proiecte din Timișoara, str. Vasile Alecsandri nr. 1. Intrarea este liberă.
A zecea ediție revine alături de Romanian Design Week, cel mai mare eveniment interdisciplinar din România, care promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația ca instrumente pentru creșterea culturală, socială și economică.
Cu această ocazie, Romanian Design Weekend ne propune să facem cunoștiință cu Octavia Chiru, designer contemporan din București. Colecțiile ei întruchipează un capitol cu noi personaje, alături de metafore, anacronisme, parabole și bineînțeles, de un final fericit.
Octavia iubește toate culorile și nuanțele lor, soarele, natura, poveștile, accentele, atenția la detalii și viața, în special o viață responsabilă - sustenabilă. Pe toate acestea le-a contopit în brandul ce ii poartă numele. Fiecare produs O.C este statement, un melanj de texturi, nuanțe și forme pentru un look care îți împărtășește o poveste care rămâne, nu doar o tendință trecătoare.
Harababura Vintage Fair reprezintă intersecția dintre design contemporan și cultura vintage, iar evenimentele oferă spațiu creativ artiștilor de orice fel - designeri vestimentari, ilustratori, ceramiști, artizani și mulți alții.