Loc de prim ajutor
O criză de epilepsie poate avea loc oriunde.
Acasă, la școală, la job.
Chiar și aici.
Am pus acest mesaj și câteva informații de acordare a primului ajutor în stațiile de autobuz de pe linia E2 din Timișoara. Imprimarea pe asfalt s-a desfășurat în 26 martie, de Purple Day, ziua de conștientizare a epilepsiei.
Mesajul poate fi văzut pe traseul E2, în următoarele stații: AEM/ Domășnean, Venus, Parc Sudului, Spitalul Județean, Oituz, Piața Mărăști, Dacia Service, Divizia 9 Cavalerie, Sf. Apostoli Petru și Pavel, Complex Studențesc.
Orice loc poate fi loc de prim ajutor.
Raftul Epi
Unul din o sută de oameni are epilepsie. Cel mai probabil, fiecare din noi cunoaște pe cineva care are. Cu toate astea, epilepsia se ascunde. Chiar așa i se mai zice, boala invizibilă.
Raftul Epi e încă un loc din care se vede epilepsia și cuprinde titluri propuse de cititori care înțeleg sau încearcă să înțeleagă cât mai bine această afecțiune. Alături de cărțile lor preferate sunt semne de carte cu acordarea primului ajutor în cazul unei crize convulsive.
Raftul Epi a fost amenajat de Purple Day, ziua luptei împotriva epilepsiei, în librăriile Cărturești din Timișoara, și va fi păstrat până la finalul lunii mai. Ulterior, alți librari s-au alăturat din proprie inițiativă proiectului și au amenajat Raftul Epi în Cărturești Arad și Cărturești Chișinău.
Artist: Bogdan Munteanu
Fotografii: Foto Loc de prim ajutor & Raftul Epi