Ana Kun - Natură captivă

Ana Kun instalează o serie de steaguri cu text decupat ce permite aerului să circule liber și să creeze un sunet liniștitor. Textele comentează asupra experienței umane și non-umane a râului Bega, și sunt plasate în anumite locuri de pe maluri, în partea de sud-est. Mesajele pot fi citite privind peisajul prin deschideri, capturând câte o imagine și un sunet al naturii la fiecare pală de vânt.


Biografie

Ana Kun (n.1981) este o artistă vizuală din Timișoara. Membră a două colective, este ⅓ din Balamuc și ¼ din Zephyr. A absolvit facultatea de arte vizuale și un masterat în creative writing. În ultimii ani e tot mai interesată de munca invizibilă, politica hranei și istorii locale în contextul colonial.

Proiect dezvoltat de SIMULTAN.org, face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 / traseul Lumini Captivante finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Parte din

Narațiuni Sonore

Narațiuni Sonore