Bienala Art Encounters 2023 | FABER

Cea de-a cincea ediție a Bienalei Art Encounters - My Rhino Is Not a Myth. art science fictions este dedicată intersecției dintre artă, știință și ficțiuni. Bienala se va desfășura pe parcursul a opt săptămâni, între 19 mai -16 iulie, și va activa 15 spații expoziționale în multiple locații din oraș.

Despre locație:

Avându-și sediul într-o clădire care a aparținut începând cu 1844 fostelor Fabrici Unite de Uleiuri și Săpun, redenumită în 1948 Fabrica Lumina și apoi Fabrica Azur, FABER își propune să faciliteze dezvoltarea mediului creativ și cultural prin asigurarea unor spații de lucru contemporane, studiouri pentru prototipare, spații de întâlniri și evenimente, un bistrou și spații de cazare.

Despre Expoziție: 

În 1515, Albrecht Dürer a creat celebrul Rhinocerus ca răspuns la o întâlnire extraordinară: primul rinocer care a călătorit pe continentul european încă din antichitate. Dar Dürer nu a văzut niciodată animalul descris. Ganda, pe numele său din Gujarat, s-a înecat înainte de a ajunge la destinație. Călătoria sa în jurul lumii a trasat o traiectorie geopolitică și ne-a reamintit că istoriile explorării și descoperirii au fost umbrite de povești mai puțin cunoscute, legate de exploatare și violență. Alături de alte opere de ficțiune, cum ar fi piesa de teatru absurd a lui Eugène Ionesco intitulată Rinocerii, bienala urmărește poveștile inspirate de Ganda, revendicând jocul imaginativ al științei și al artei într-o lume încâlcită, marcată de transformări ecologice și sociale.

Limbajul este modul în care încercăm să dăm un sens lumii, este modul în care transmitem și traducem informații. Cu toate acestea, limbajul este întotdeauna o invenție și, ca atare, este întotdeauna supus schimbării sau dispariției. Făcând parte dintr-un fost complex de fabrici, actuala clădire FABER a fost un martor tăcut al multor coduri încorporate în formele de producție și în eforturile creative. Codurile și limbajul creează fisuri în timp, așa cum o fac arhivele sau sunetele, adesea readucând la viață rămășițe ale trecutului sau alte dorințe legate de viitor. Ele devin moduri de a chema ceva la viață, manifestându-se în imagini, alfabete performative sau tehnologii latente.


Artiști: Korakrit Arunanondchai, Stoyan Dechev, Arantxa Etcheverria, Alicja Kwade, Christopher Kulendran Thomas, Pushpamala N

Echipa curatorială: Cristina Bută, Monica Dănilă, Edith Lázár, Ann Mbuti, Adrian Notz, Cristina Stoenescu, Georgia Țidorescu


PUNCT DE INFORMARE – Fundația Art Encounters, Bd. Take Ionescu 46C

Programul tuturor spațiilor expoziționale:
Miercuri – Duminică, 12:00 – 20:00

Programul Muzeului Național de Artă Timișoara:
Miercuri – Duminică, 13:00 – 21:00

*Intrarea liberă, dacă nu se specifică altfel
**Acest program poate suferi modificări în perioada următoare, vă rugăm să verificați actualizările de pe site-ul nostru la: 2023.artencounters.ro
*** Pentru programări contact@artencounters.ro / 0792 310 052

Bienala Art Encounters este organizată de către Fundația Art Encounters, fiind finanțată de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara și cofinanțată de Ministerul Culturii și Administrația Fondului Cultural Național, având ca partener principal Raiffeisen Bank și ca sponsori ISHO, TAZZ, MEWI și Dacoart.

Parte din

Bienala Art Encounters: My Rhino is Not a Myth. art science fictions

Bienala Art Encounters: My Rhino is Not a …