Ce urmează după Anul Capitalei Europene a Culturii?

Anul Capitalei Europene a Culturii a generat la Timişoara o efervescenţă a vieţii culturale nemaiîntâlnită până acum în oraş, prin expoziţii de artă care au adus Timişoara în atenţia lumii, prin spectacole de operă şi filarmonică grandioase, prin festivaluri de teatru internaţionale, care au umplut la refuz muzee, săli de teatru, de operă, de filarmonică, prin nenumărate şi extrem de diversificate activităţi artistice care au împânzit Timişoara de la centru până în periferii. Această efervescenţă culturală şi, mai ales, calitatea impecabilă a unora dintre evenimentele-fanion ale Capitalei Culturale au crescut, cu siguranţă, aşteptările publicului.

Ce urmează, însă, după Anul Capitalei Europene a Culturii, când fondurile destinate culturii nu vor mai fi (atât de) generoase, ca în 2023? Ce pot face oamenii implicaţi în organizarea, în coordonarea evenimentelor culturale, artistice din 2023 – care joacă un rol esenţial pe scena culturală a oraşului şi, în contextul actual, pe scena culturală regională – pentru a menţine în continuare viu interesul unui public cât mai numeros pentru artă, pentru cultură?

La finalul acestui an în care Timişoara şi-a jucat rolul de Capitală Europeană a Culturii, şapte dintre actorii reprezentativi pentru mediul cultural timişorean, oameni care au fost implicaţi în organizarea, în coordonarea evenimentelor culturale din 2023, dar fără să se fi aflat în lumina reflectoarelor, sunt invitaţi la o dezbatere – un eveniment la care este aşteptat şi public interesat de viaţa culturală a Timişoarei – despre modul în care văd viaţa culturală a Timişoarei după 2023, despre continuarea unora dintre proiectele Capitalei Culturale.

Invitaţi:

  • Ovidiu Andriş, directorul Filarmonicii „Banatul” din Timişoara
  • Balázs Attila, directorul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara
  • Ada Hausvater, directorul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara
  • Filip Petcu, directorul Muzeului Naţional de Artă Timişoara
  • Cristian Rudic, directorul Operei Naţionale de Stat din Timişoara
  • Ovidiu Şandor, preşedintele Asociaţiei Art Encounters
  • Lucian Vărşăndan, directorul Teatrului German de Stat din Timişoara.

De asemenea, invitaţi sunt oficiali ai Consiliului Judeţean Timiş, ai Primăriei Municipiului Timişoara, ai Centrului de Proiecte Timişoara şi ai Asociaţiei Timişoara 2023, ca finanţatori ai unora dintre instituţiile de cultură din Timişoara.

Dezbaterea va avea loc în în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timişoara.

Evenimentul este moderat şi organizat de jurnalista Melania Cincea, ca parte a proiectului  „Oamenii din umbră ai Timişoarei Capitală Europeană a Culturii”.

Acest proiect a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023".

Parte din

Oamenii din umbră ai Timișoarei Capitală Europeană a Culturii

Oamenii din umbră ai Timișoarei Capitală Europeană a …