Vrem să inspirăm și să motivăm publicul să acționeze într-un mod responsabil față de mediul înconjurător. Sperăm ca notele muzicale să atingă corzile sensibile ale fiecăruia din cei prezenți și să recepționeze muzica artiștilor ca o declarație de iubire către natură, către locul care ne este cămin, adăpost, casă și acasă.
Alăturați-vă nouă în această experiență culturală și haideți să reflectăm asupra responsabilității noastre, a tuturor, de a proteja planeta pentru generațiile viitoare. Noi am pregătit locul de întâlnire și sperăm că, sub privirile atente ale artei și ale naturii, să ne luăm un angajament pentru protecția mediului. Împreună, putem crea armonie.
Pe 11 octombrie, la The Night-Art Festival, Amalia Gaiță va fi în centrul atenției cu o prestație muzicală captivantă. Cu o abordare muzicală eclectică care îmbină cu măiestrie elemente de soul-rock, funk și jazz, Amalia reușește să captiveze fiecare spectator în parte prin timbrul vocal unic și atitudinea sa fermecătoare. Alături de talentata sa trupă, artista a lansat două albume captivante, cel mai recent fiind „The Grey EP,” chiar în 2023. Cu o prezență scenică magnifică, Amalia promite să ofere o experiență muzicală de neuitat pentru toți cei prezenți.
Pasiunea pentru muzică a început pentru Amalia la vârsta de doar 6 ani, atunci când a debutat la competiții vocale și, treptat, a devenit parte din proiecte muzicale interesante. Pentru ea, muzica înseamnă joacă, explorare și experimentare. A crescut ascultând artiști precum Eric Clapton sau Sade, experimentând diverse genuri muzicale, de la jazz și soul până la rock. Și-a lansat albumul de debut în 2017, iar de atunci e o prezență constantă la principalele evenimente muzicale din țară.
Tânăra compozitoare și artistă va încânta publicul în data de 11 octombrie, când își va face apariția pe Podul de Fier din cartierul Iosefin, garantând un moment muzical unic și de neuitat. Amalia va transforma concertul într-o adevărată experiență pentru fiecare dintre cei prezenți. Pregătește-te să te lași și tu captivat de o voce cu totul și cu totul aparte, într-un cadru de poveste!
Concertele Lights On Bega vor avea loc pe Podul de Fier, începând cu ora 20:30. În caz de vreme nefavorabilă, vom anunța o nouă locație.
Lights On Bega este prezentat de George, inovație BCR.
Sponsori: Fan Courier, Pepsi
Partenerii proiectului Lights On Bega sunt: Leeds City Council, Asociația In-Edu Timișoara, Centrul Cultural German Timișoara, Centrul Cultural Clujean, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea Politehnică Timișoara.
Partenerii de comunicare sunt: Getica OOH, Galeriile Aushopping, Kiss Fm, Euromedia, Pressone.ro, G4Media.ro, World Wide Print, Daisler Print House, Știri din România, Tion, Express de Banat, IQOOL, Zile și Nopți, Știri de Timișoara, NewsVest, Adevărul, TVR, Radio Timișoara, România Pozitivă, Best of Timișoara.