Ne face o deosebită plăcere să vă invităm la expoziția „The road to poetry in wartime / Drumul către poezie în timp de război” a artistei Daria Koltsova, curatoriată de curatorul invitat al Fundației Art Encounters, Ami Barak, miercuri, 25 octombrie, începând cu ora 18:00, la Spațiul ISHO D din vecinătatea Fundația Art Encounters.
Daria Koltsova este una din figurile marcante ale scenei ucrainene contemporane. În aceste vremuri dificile pentru poporul său, supus dezastrelor războiului, activitatea sa artistică se concentrează asupra efectelor războiului și pune sub semnul întrebării posibilitățile protecției și rezilienței. Abordarea sa combină politicul și intimul atât din punct de vedere plastic, cât și conceptual. Lucrările sale reușesc să facă sensibile și tangibile situațiile geopolitice și sociale actuale, combinând percepțiile intime ale acestora cu repercusiunile lor asupra tuturor. Îndepărtându-se de o încercare de reprezentare realistă, ea dă formă unor imagini care provin din realitățile războiului, adesea ca rezultat al unei cercetări istorice sau iconografice. De asemenea, artista se bazează pe experiența oamenilor și pe poveștile lor. Artista a înțeles că războiul a schimbat totul și că arta trebuie să facă vizibile aceste schimbări.
Expoziția este organizată de Art Encounters la Spațiul ISHO D și poate fi vizitată în perioada 25 octombrie – 25 noiembrie, în intervalul marți–sâmbătă, între orele 12:00 – 18:00. Accesul în expoziție este gratuit.
25 octombrie, ora 18:00: Vernisaj în prezența artistei și a echipei Art Encounters, Spațiul ISHO D.
26 octombrie, ora 18:00: Eveniment special „Artist talk”, în prezența artistei, acompaniată de Tilla Rudel și Ami Barak, Institutul Francez din România la Timișoara, Bd. Constantin Diaconovici Loga, nr. 46, Timișoara.
****
Daria Koltsova este una dintre figurile marcante ale scenei ucrainene contemporane în aceste vremuri dificile pentru poporul său, supus ororilor războiului. Născută în 1987 la Harkov, Ucraina, și absolventă a Academiei de Design și Artă din același oraș, în specializarea istorie și teoria artei, s-a stabilit inițial la Kiev. Odată cu izbucnirea războiului, ea s-a refugiat mai întâi la Berlin și apoi la Oxford, în Marea Britanie. Artista revine frecvent la Odessa, în țara sa natală, pentru a lucra. Din 2014, de la anexarea Crimeii de către Rusia și războiul din Donbass, activitatea sa artistică, care include instalații, performance-uri și videoclipuri, se concentrează asupra efectelor războiului și pune sub semnul întrebării posibilitățile protecției și rezilienței. Abordarea sa combină politicul și intimul atât din punct de vedere plastic, cât și conceptual.