Vă invităm într-o călătorie inedită prin gusturile și amintirile verilor de odinioară, în cadrul evenimentului desfășurat În Livadă, la Pensiunea Andronic.
Această ediție, sub tema „Amintiri despre bucatele din verile de odinioară", va fi onorată de prezența a două invitate de seamă: Diana Mihuț, asistent cercetare în cadrul Departamentului de Studii Românești de la Universitatea de Vest din Timișoara, absolventa aceleiași instituții, a tuturor celor trei cicluri de studii ale învățământului superior, la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, și masterată în specializarea Comunicare Interculturală împreună cu Otilia Hedeșan, director al Centrului de Cercetare pentru Patrimoniu și Antropologie Culturală, Universitatea de Vest din Timișoara.
Acestea ne vor împărtăși povești și amintiri legate de bucatele care au încântat papilele gustative în verile copilăriei.
Moderatorul discuției va fi Caius Merșa, coordonatorul proiectului Culinaria Banatica.
Lecturile Culinaria Banatica reprezintă o oportunitate unică de a explora tradițiile gastronomice locale și de a învăța direct de la cei mai buni în domeniu. Vă invităm să vă alăturați acestui eveniment și să descoperiți secretele bucatelor din verile de odinioară.