Asociația Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Londra are plăcerea de a vă prezenta o expoziție unică „FREEDOM - Photojournalism Exhibition” despre lupta pentru libertate și valoarea ei fundamentală în reconstrucția și dezvoltarea unei națiuni. Expoziția va include fotografii istorice de la Timișoara din 1989 și fotografii din prima linie a războiului din Ucraina, precum și imagini cu refugiații ucraineni din România.
Trei fotoreporteri de excepție - Constantin Duma, supranumit fotograful Revoluției de la Timisoara, Vadim Ghirda fotoreporter Associated Press si deținător al Premiului Pulitzer pentru fotografiile sale de război și Andreea Alexandru, fotoreporter Associated Press vor expune imagini istorice, care explorează fațete ale libertății. Vernisajul expoziției va avea loc la data de 14 decembrie 2023 la ora 19 la Institutul Cultural Român Londra, strada 1 Belgrave Square și va fi deschisă publicului până pe data de 15 ianuarie 2023. Accesul este gratuit.
Acest proiect face parte din comunicarea Programului Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023. Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.