Limbi străine pentru începători face parte dintr-un proiect de lungă durată în care istoria încercărilor de comunicare cu o ipotetică inteligență extraterestră informează situații performative, desene, fotografii și instalații. Pornind de la ideea unei limbi abstracte, universale care ar putea facilita această interacțiune, performance-ul care dă numele proiectului explorează imaginarul primului contact prin text, sunet și mișcare. Punctul de plecare îl constituie mesajele transmise de-a lungul timpului în speranța unei comunicări extraplanetare, recontextualizate și aduse în spațiul cotidian al întâlnirii dintre performer și public. Progresiv, modul de adresare, limbajul și situația devin din ce în ce mai nefamiliare.
Irina Gheorghe lucrează în principal cu performance, în combinație cu instalație, fotografie, colaj sau sunet pentru a adresa tensiunile care apar în încercarea de a vorbi despre lucruri dincolo de posibilitățile noastre de observație, de la viața extraterestră la planete ipotetice. În 2009, Irina a fondat împreună cu Alina Popa duo-ul Biroul de Cercetări Melodramatice pentru a investiga felul în care pasiunile afectează societatea contemporană. Începând cu ianuarie 2019 este parte din Corul Psihedelic. Lucrările ei au fost prezentate la NCAD Gallery Dublin, MNAC București, Künstlerhaus Bremen, Ivan Gallery, Suprainfinit Gallery, Salonul de Proiecte, Grazer Kunstverein, Project Arts Centre Dublin, Swimming Pool Sofia, Changing Room Berlin, Centre for Contemporary Art Derry, Glasgow International, TRAFO Budapest, Pratt Manhattan Gallery New York, Times Museum Guangzhou, HOME Manchester, Contemporary Art Centre Vilnius, BAK Utrecht, DEPO Istanbul și Galeria Posibila, printre altele.