Participanții la Science and Wine vor putea audia prezentări ale unor cadre didactice ale Universității Politehnica Timișoara în care subiectele științifice vor fi abordate pentru publicul larg.
În urma participării la ateliere de storytelling și un proces de mentorat, cercetători vor explica pe înțelesul publicului nespecializat concepte din domeniul lor de activitate.
Evenimentul îl aduce în fața publicului pe prof.univ. Călin Popa, cercetător în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare. Domeniul lui de cercetare este inteligența artificială folosind modele de învățare profundă, cu atenție pe sistemele autonome.
Ce este în spatele programelor pe care le numim inteligente? Au capacitate de „gândire”? Cum funcționează?
Publicul va lua parte la discuții pe marginea subiectului, însoțite de o degustare de vin. Vinurile vor fi oferite de Cramele Recaș, iar selecția este special concepută pentru fiecare tematică în parte.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.