Simon Whetham - Channelling | SIMULTAN Festival 2023

Din 2005 Simon Whetham a dezvoltat o practică de lucru cu activitatea sonoră ca materie primă pentru creație. Folosește sunetul ambiental și o varietate de metode și tehnici pentru a obține fenomene sonore adesea neobservate și obscure. Atunci când prezintă o lucrare într-un spectacol sau o instalație, spațiul și obiectele îi devin instrumente.

Investigațiile sale artistice l-au determinat să lucreze din ce în ce mai mult în proiecte multidisciplinare. În prezent, explorează modalități de a păstra urmele fizice ale sunetului și de a transforma formele de energie.

Whetham concertează și expune la nivel internațional, participând la Fresh Winds Biennale 2018 & 2016 (IS), Nakanojo Biennale 2017 (JP), ACC Showcase 2018 (KR), Tsonami Festival 2017 & 2012 (CL), Madeiradig 2010 & 2011 (PT) și Moers Festivalul 2011 (DE); are un număr mare de lucrări publicate prin multe case de discuri specializate, inclusiv Mappa (SK), Crónica (PT) și Line (SUA) și colaborează cu dansatori, muzicieni, interpreți, pictori și artiști video.

Whetham a primit de două ori Grantul pentru Arte de la Arts Council England, primul pentru a participa la Mamori Sound Project în pădurea tropicală amazoniană din Brazilia, 2007, iar al doilea pentru a curatoria și a organiza proiectului de schimb cultural „Active Crossover”, care continuă să se desfășoare din 2009.

Cea mai recentă versiune a „Active Crossover” a fost găzduită de MoKS în Mooste, Estonia în 2015, susținută de Artists International Development Grant de la British Council și Arts Council England. Timp de două luni, lui Simon i s-au alăturat 14 artiști internaționali în investigații sonore, discuții și crearea de noi relații de lucru. „Activer Crossover” a fost, de asemenea, susținut de Fundația PRS pentru Muzică pentru a face un turneu în Marea Britanie până în 2011 și a fost găzduit în Argentina, Chile, Columbia, Germania, Norvegia și Australia.

Practica lui Simon acoperă, de asemenea, organizarea de ateliere de ascultare activă și de înregistrare pe teren la nivel internațional (cel mai recent în Coreea de Sud, Marea Britanie și Taiwan). Acestea includ ateliere pentru copii și tineri, care au început în Medellín, Columbia în 2013, și au condus la proiecte mai mari în Norvegia și Australia și cu minori neînsoțiți într-o tabără de refugiați din München, Germania, în 2014.

Website

Credit photo: prin amabilitatea artistului

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat și organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Parte din

SIMULTAN Festival 2023

SIMULTAN Festival 2023