Teatrul Forum sau Teatrul Oprimaților este un instrument artistic cu scopul abordării unor probleme locale și universale în același timp, precum discriminarea, violența domestică, locuirea, relațiile de muncă etc.
Acest tip de teatru centrat pe probleme sociale are drept scop sensibilizarea participanților cu privire la drepturi, la nedreptăți, precum și la rolul fiecărei persoane pe care îl poate avea în schimbarea societății în bine. Cu ajutorul unui membru al trupei de teatru, Joker-ul, persoanele voluntare din public pot urca pe scenă pentru a interveni în găsirea unei soluții pentru situația de opresiune prezentată în cadrul spectacolului.
Proiectul face parte din Programul cultural național “Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.