Podul Mihai Viteazul, denumirea veche a fost Podul din Piața Morii, construit în anul 1908, a fost demolat în anul 1980 și înlocuit cu un pod nou. Proiectantul noului pod a fost inginerul dr. Radu Marinov de la Institutul de Proiectări Timișoara, iar execuția a fost efectuată de Întreprinderea Construcții Căi Ferate Timișoara. Noul pod a fost dat în circulație în anul 1981.
Proiectul pentru Podul din Piața Morii (astăzi Mihai Viteazul) a fost întocmit de către biroul de proiectări al profesorului universitar budapestan Kovács-Sebestény Aladár și de inginerul Póka Rezső, iar arhitectul acestui pod a fost Hikisch Rezső. Execuția s-a efectuat de către firma budapestană Magyar Beton- és Vasbeton – Épitési Vállalat WAYSS G. A. és Társa, iar lucrările s-au desfășurat pe parcursul anului 1908.
Pentru o mai frumoasă arhitectură a podului din Piața Morii, comisia urbanistică a aprobat propunerea oficiului ingineresc ca în câmpul pilonilor să fie aplicat câte un relief, care să redea momentele cele mai importante din vecinătatea podului. Pentru acest lucru, orașul a mai acordat încă 1000 de coroane firmei constructoare. Cele patru reliefuri au fost salvate de la distrugere și amplasate pe noul pod Mihai Viteazul.
Podul din Piața Morii a fost proiectat cu structura de grindă continuă. El a avut trei deschideri (8 m + 31 m + 8 m) și o lățime de 15 m. Pentru reducerea momentelor pozitive mari în câmp, grinda s-a continuat dincolo de culei cu încă 8 m, iar la capătul lor consolele au fost pline (pe o lungime de aproape 5 m), constituind contragreutățile necesare. Armăturile principale au fost construite din fier beton cu diametrul de 40 mm. Pentru construirea podului a fost cheltuită suma de 117.000 de coroane.
Podul din Piața Morii a fost demolat în anul 1980 și înlocuit cu un pod nou (azi Podul Mihai Viteazul).
Din păcate, din cauza unei neglijențe la amplasarea basoreliefurilor salvate ale podului demontat, nu s-a respectat amplasarea lor inițială. Podul a fost dat în circulație în anul 1981. În zona podului a fost construite de curând Centrul Cultural și Biserica Reformată Noul Mileniu.
(sursa spotlight-timisoara.eu)