Ana Adam locuiește în Timișoara, s-a născut într-un sat de deal din Transilvania. Ana Adam spune despre ea că a copilărit într-o lume plină de tradiții, vie, cu animale și plante fapt care a i-a deschis imaginația spre magic. Desenează cu creioane, tuş, pigmenţi, fire textile, cu foarfeci pe hârtie sau în ea, pe stofă sau porțelan, în săpun. Desenează poeme sau imagini, trecând din plan în trei dimensiuni. Obișnuiește să fotografieze stări, relaţii, aproape nevăzutul sau energia, siajul acţiunilor.
Ana Adam se consideră personaj şi creator, o expresie concentrată a felului în care se regăște în artă, în șamanism, în noile teorii unificatoare ale fizicii, în psihologia transpersonală și în mistică. Practică arta ca pe o alchimie cotidiană, similară creaţiilor anonime ale copiilor şi femeilor. Crede în sacralitatea materiei și spune că astfel primeşte putere fiind dinamică, putându-se transforma, liberă să-şi schimbe structura şi forma. Poate deveni artă.
Ana Adam și-a creat propriile mitologii care pot fi decodate pe diferite paliere, având drept personaje și arhetipuri: Vrăjitoarea, Ciuperca, Piticul, Uriașul, Nașterea, Surorile lui Tom Bombadil, Tesla. Explorează relația dintre feminitatea sa introspectivă care se restructurează mereu și arta ca vehicul în călătoria interioară. În mitologia sa personală, Ana Adam comunică cu ea însăși rătăcită de câteva mii de ani într-o societate care a ignorat femininul, dar care își regăsește Puterea.