În anul 2011, în urmă cu mai bine de un deceniu, de Ziua Mondială a Teatrului, avea loc la Sibiu prima ediție a 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP, un festival dedicat teatrelor independente. Acțiunea era organizată de Asociația Bis, un ONG cu profil cultural care își semnează propriile spectacole cu titulatura BIS Teatru.
Încă de la prima ediție festivalul a atras public din toată țara grație conceptului inedit. Spectacolele au loc fără încetare, timp de mai bine de 25 de ore, în mai multe spații din oraș, sub forma unui maraton teatral.
De-a lungul anilor, publicul larg a gustat acest tip de experiență, iar spațiile de joc, de cele mai multe ori neconvenționale, au fost arhipline la miezul nopții, la 5 dimineața sau în mijlocul zilei.
Festivalul a fost organizat de echipa Bis Teatru timp de 12 ani consecutivi. Doar în anul pandemic 2020, conceptul a fost modificat din rațiuni sanitare.
Chiar dacă festivalul e unul momentan asimilat Sibiului, conceptul său (cel de teatru nonstop) își are originile în anul 2002, când în Timișoara, sub auspiciile Teatrului Thespis, o mână de oameni din zona de expresie a teatrului studențesc s-au întâlnit în sala care actualmente poartă numele fondatorului acestui teatru (îndrăgitul și regretatul Lelu Bihoi) prezentându-și spectacolele într-un maraton teatral al expresiei libere și al bucuriei de a fi împreună.
Sunt mai bine de 20 de ani de când o mână de visători se adunau la Casa Studenților din Timișoara, la inițiativa Teatrului Studențesc Thespis. Era primăvară, de Ziua Mondială a Teatrului. Ce binecuvântare a destinului că am fost acolo. Mai bine de 15 ani am avut posterul acelei ediții utopice pe ușa din holul cel mic de acasă, mă uitam din când în când la el ca la un totem, când aveam nevoie să înțeleg de ce și pentru ce mai fac teatru. În zilele acelea din primăvara lui 2002 nu fusese doar teatru. Fusese despre nevoia și bucuria de a împărtăși: de la emoția crudă și inocentă din spectacolele noastre imperfecte la mâncarea gătită de mama lui Ovidiu Mihăiță pentru noi, la păturile aduse de Mirela Puia ca să ne învelim în noaptea dormită la comun prin culise, la grija părintească a lui Adi Korek care ne întreba dacă avem pastă de dinți, la glumele insipide ale lui Albert Bach zis Hârlețu’. Resortul cel mai intim al acestei ediții de an 2023 se leagă de toți acești oameni, de emoțiile trăite împreună, de posibile reîntâlniri, dar mai presus, de aceeași nevoie de a împărtăși vibrația maratonului teatral publicului tânăr din Timișoara, în anul acesta atât de atemporal.