Artist Run Team Building

Artist Run Team Building susține demersul Lateral ArtSpace din ultimii 10 ani, și anume de a crea oportunități de colaborare între artiști și vine în întâmpinarea nevoii de mobilitate și dialog între diferite scene  artistice. Programul de activități va susține și facilita conexiunile între diferiți operatori culturali din  țară și din străinătate, printr-un program de întâlniri și prezentări în Timișoara, ce urmărește  schimbul de experiențe și know-how între participanți și consolidarea scenei de artă artist-run din  România. În cei peste 10 ani de activitate ai Lateral ArtSpace am identificat o lipsă majoră a discuțiilor  publice care să vizeze spațiile coordonate de artiști.  


Spațiilor coordonate de artiști au nevoie de o voce mai puternică. Este vital pentru sprijinirea artiștilor pentru ca aceștia să nu se piardă în hățișul obținerii de finanțări de proiecte și pentru ca în viitor să aibă  acces mai ușor la resursele necesare pentru dezvoltarea programelor culturale. Fuga constantă  după finanțări ocupă mult timp din activitatea artiștilor coordonatori, afectând atât activitatea  artistică a fiecăruia și ducând la epuizare. Deși spațiile artist-run din România produc conținut de calitate și constant (Revistei Arta a dedicat un număr pentru spațiile artist-run), dificultățile cu care se confruntă sunt multe și nediscutate în plan public. Spre exemplu, în Cluj-Napoca, conținutul cultural de artă contemporană este oferit în proporție de 80% de spații coordonate de  artiști. 


Scopul proiectului este realizarea unor întâlniri de networking și împărtășire a experiențelor  artiștilor participanți dobândite în cadrul spațiilor pe care le-au înființat sau le administrează. Printre inițiativele deja partenere se află spații deschise în ultimul an, dar și cu activitate de peste 20  ani care supraviețuiesc datorită unor factori favorabili. În contextul Capitalei Culturale 2023, Timișoara  devine un centru cultural important, proiectul propus inițiază un dialog între spații alternative care ar contribui la consolidarea scenei independente de artă contemporană. Ar fi  o primă inițiativă de acest gen în România. Întâlnirile vor fi deschise și publicului larg pentru a oferi vizibilitate asupra practicii sectorului artist-run, a muncii din spatele produselor culturale prezentate publicului. Studenți și artiști tineri vor avea oportunitatea să  înțeleagă mai bine ce înseamnă asumarea unei astfel de responsabilități și provocările reale, dar realizarea unei baze de date  online al spațiilor artist-run din România.

Acest proiect face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.