FLIGHT OVER BORDERS explorează tema granițelor și a dialogului, prin intermediul artelor. În anul în care Timișoara este Capială Europeană a Culturii, proiectul Fundației FLIGHT își propune să aducă în prim plan teme identitare, subiecte legate de multiculturalitate și de permeabilitatea granițelor, precum și reflecții asupra riscurilor pe care teama de alteritate le poate genera într-o Europă încă diversă și deschisă.
Flight over Borders este un festival al diversității culturale și al inițiativelor transdisciplinare, care pune în valoare vitalitatea Timișoarei în anul 2023, precum și potențialul transformator al programului de Capitală Europeană a Culturii.
În 24 august sărbătorim Ziua Independenței Ucrainei, la Iulius Gardens Family Plaza, de la ora 20.00, alături de organizația FAINA UA și de comunitatea locală de ucraineni și timișoreni, printr-un concert al trupei de brit pop DRUGA RIKA / Al Doilea Râu.
Cu o activitate scenică de peste 26 de ani, legendara trupă ucraineană, adună mereu la concertele sale o sumedenie de fani, pentru că are versuri emoționante și melodii memorabile, interpretate de solistul și trompetistul Valery Kharchyshyn. Alături de acesta vor urca pe scenă Oleksandr Baranovsky (chitară), Oleksiy Doroshenko( tobe), Serhiy Belichenko (chitară), Serhiy Hera (claviaturi și backing vocals) și Andriy Lavrinenko (bass). Astăzi, muzicienii organizează multe spectacole de caritate și se angajează în activități de voluntariat, pentru a-i ajuta pe ucrainenii afectați de teribilul război.
Concertul va fi deschis de band-ul Amaliei Gaiță, compozitoare și cântăreață, o apariție eclectică pe scena soul-rock, cu o notă de funk și jazz. Alături de trupa formată din Mihai Moldoveanu (bas), Vlad Cotruș (chitară) și Adrian Șchiopu (tobe), a lansat două discuri: „Melting Sun” în 2017 și „The Grey EP” în 2023. După ce a văzut unul dintre spectacole ei, Beth Hart i-a numit muzica „incredibil de plină de suflet”. Trupa a evoluat pe scene rock, blues, alternative sau chiar jazz.
Cele două trupe se vor armoniza perfect oferind un show unic.
Următoarele evenimente ale acestui proiect sunt tururile prin cartierele Timișoarei, intitulate Hidden Treasures, la bordul busului FLIGHT, ghidate de prof.univ.dr. Adriana Babeți, expunerea la Veszprem (oraș care este de asemenea Capitală Europeană a Culturii în 2023) a unei instalații luminoase de mari dimensiuni și a unor instalații de mici dimensiuni pentru spațiul public, care vor fi create de tineri artiști timișoreni, precum și o seară de concerte care aduce împreună trei trupe din România, Ucraina și Serbia.
Proiectul este finanțat prin programul cultural național Timișoara – Capitală Culturală Europeană în 2023 – programul OverBorder Culture+ derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.