Laborator Speculativ Doar Mâine este un proiect realizat de Asociația Doar Mâine în Arad și Timișoara între aprilie și decembrie 2023. Scopul proiectului este de a dezvolta un laborator interdisciplinar de învățare, cercetare și creație abordând o metodologie speculativă și este o componentă complementară a proiectul Post-educația. Pedagogii ale crizei, stația Orizonturile Cunoașterii, concluzionând și concentrând activitatea acestuia într-un laborator – spațiu independent destinat cercetării, educației și creației.
Laboratorul are un caracter educativ și creativ folosind ca repere practici din domenii precum: știință, artă new media și speculativă, design speculativ, literatura de anticipație, realism speculativ etc. Ne propunem să abordăm multitudinea de viziuni asupra viitorului generate de comunitățile locale, ținând cont de specificitatea zonei, dinamica socio-culturală, economică și de crizele din prezent. Angajarea mai ales a publicului tânăr, în activitățile laboratorului, este un element esențial relevant prin insight-ul specific nativilor digitali și prin legitimarea implicării lor directe în căutarea de căi mai dezirabile și responsabile spre viitor.
Proiectul este construit pornind de la viziunea dezvoltat în cadrul proiectul Post-educația. Pedagogii ale crizei despre construirea unui ecosistem cultural care să susțină educația în abordarea crizelor actuale (climatice, energetice, politice, epidemiologice etc.) și în crearea de strategii pentru un viitor sustenabil, prin valorificarea rolului critic și emancipativ al artei și cel inovativ al noilor tehnologii. În acest context, prezentul proiect extinde latura proactivă și dialogul cu publicul cultivând conceptul de laborator speculativ. Gândirea speculativă este o modalitate de întrupare a lui “ca și cum” și, în principiu, are în spate un scenariu despre viitor sau despre ceva imaginat care nu există, însă răspunzând la întrebări și probleme reale sau plauzibile cu soluții care combină creativitatea cu tehnologia și știința.
În acest context, proiectului propune crearea și prezentarea unor lucrări artistice interdisciplinare la intersecția dintre artă, cercetare științifică și noile media, realizate de tineri, în principal din sistemul educațional de artă (artă vizuală, design, arte interactive). Grupurile de studenți sunt locale, naționale și internaționale astfel sperăm ca rezultatele să acopere o arie cât mai largă de abordări și viziuni despre viitoruri alternative sau posibile atât local cât și într-un context mai larg european. Lucrările vor fi create ca parte a activităților dezvoltate în cadrul laboratorului speculativ, care este și un spațiu independent dedicat educației, artei și cercetării. Ca activitate conexă cu producția de lucrări de artă new media/interactivă/contemporană laboratorul va genera o serie de ateliere destinate descoperirii și valorificării în scop educațional a acestora.
Activitatea laboratorului în 2023 cuprinde:
- colaborare și schimb de bune practici cu Ars Electronica Linz în jurul programul „Create your world”;
- expoziția Laborator Speculativ „Doar Mâine” realizat în colaborate cu Furna Art & Culture Linz, Politehnica Timișoara, UNATC București, Facultatea de Arte și Design, UVT, Facultatea de Design, UAV Arad, Facultatea de Teatru și Film, UBB Cluj-Napoca, în care invităm echipe de studenți să creeze și să expună lucrări despre abordări alternative ale viitorului;
- ateliere de cercetare speculativă, întâlniri de lucru ale studenților și elevilor;
- activități de mediere culturală și dezvoltare a laboratorului speculativ ca spațiu independent.
Parteneri: Complexul Muzeal Arad; Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad; Facultatea de Design Arad, UAV Arad; Universitatea Politehnica Timișoara; Casa Artelor Timișoara – Direcţia pentru Cultură a judeţului Timiş; Ars Electronica, Linz; FURNA art & culture, Linz, Austria; Facultatea de teatru și film, UBB Cluj-Napoca; UNATC București
Scopul proiectului: Scopul proiectului este dezvoltarea unui laborator interdisciplinar de educație, cercetare și creație artistică contemporană și crearea în cadrul acestuia de activități și conținuturi care se centrează pe utilizarea unei metodologii speculative.
Proiectului Laborator Speculativ Doar Maine care face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.