Opțional de Artă Contemporană la Calderon



„Opționalul de artă contemporană este un program colaborativ și multidisciplinar care facilitează dialogul între elevi și artiști, schimbul de idei și valori într-un teritoriu neutru, cel al artei contemporane. În baza experienței primului Opțional de artă contemporană, introdus la Târgu Mureș în perioada 2017-2020, pe lângă lecțiile la clasă în care elevilor li se prezintă o temă sau un subiect detaliat, fiind încurajați continuu să reflecteze, să dialogheze și să formuleze întrebări, vor fi realizate cât mai multe ieșiri tematice, precum și întâlniri, discuții și ateliere cu mai mulți artiști contemporani prezenți în Timișoara în contextul programului Capitală Europeană a Culturii 2023.











Jurnalista Andra Matzal descrie tipul acesta de introducere în arte, laolaltă cu posibilitatea întâlnirilor cu artiștii contemporani, ca pe studiul unei istorii a artei vii. Plecând de la curentele artistice istorice, accentul va fi pe întâlnirea cu artiștii de azi, precum și înțelegerea proceselor creative și a poziționării lor față de societatea actuală. Accentul acestor ateliere cade astfel pe dezvoltarea unor competențe precum comunicarea în limba română, sensibilitatea și exprimarea culturală, civismul și învățarea prin dialog, precum și dezvoltarea unor deprinderi și atitudini pozitive (toleranță) față de diversitatea culturală, aprecierea critică și exprimarea proprie, într-un echilibru al opiniilor proprii în raport cu punctele de vedere ale celorlalți.

Prin componenta sa pedagogică, de formare continuă, Opționalul aduce un aport benefic mediului educațional timișorean (care se confruntă cu provocarea de a realiza activități cât mai creative și atractive pentru elevi), dar și unei generații de tineri digital native care răspunde mai greu sau deloc la stimulii școlii tradiționale. Dacă luăm doar cazul școlilor vocaționale de artă, programa educațională se bazează majoritar pe istoria artei până la perioada modernă, educaţie estetică şi deprinderea mecanică a unui meşteşug plastic, iar referințele actuale lipsesc cu desăvârșire. Într-un același registru, dacă facem referire la sistemul de educație în general, studiul artei contemporane şi a bogăţiei de medii, limbaje şi manifestări este absent în mediile de educație oficială. Opționalul pe care îmi doresc să-l dezvolt în perioada bursei, se concentrează pe dobândirea de metode contemporane de lucru, pe discuții și dezbateri pe teme sociale și politice, pentru că la final, rolul artei contemporane este de a releva lucruri mai puțin vizibile despre viață și societatea umană în ansamblul ei.”







Laura Borotea (n. 1980) este artistă, profesoară și manager cultural. Este absolventă a Facultății de Arte Vizuale din Timișoara și deține un master în management cultural la Universitatea de Artă din Târgu Mureș. Formează în 2010, împreună cu Gabriel Boldiş, proiectul colaborativ Monotremu, un avatar artistic ce funcționează ca o umbrelă pentru lucrări artistice și intervenții în spațiul public. Din 2013, este co-fondatoare Minitremu, un laborator creativ ce propune copiilor și tinerilor o relație directă cu arta contemporană, prin intermediul unor instrumente pedagogice critice și o tabără de artă contemporană ajunsă la a opta ediție. Din același an începe colaborarea cu Fundația ARTeast a artistul Bartha József, din poziția de curator și manager de proiecte ce au ca scop crearea de legături între comunitățile română și maghiară.

A expus în cadrul mai multor spații expoziționale precum Magma Contemporary, B5 Studio, Salonul de Proiecte, Tranzit.ro, White Cuib, Apartament Deschis Chișinău, Kunsthalle Winterthur, MNAC, MARe sau în cadrul Bienalei Art Encounters Timișoara. Pe lângă activitatea artistică și managerială, Laura Borotea este profesoară la Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara, unde a introdus cursul Opțional de Artă Contemporană, proiect premiat de A.F.C.N. la categoria „Mediere și comunicare culturală”. În anul 2022 beneficiază de o rezidența de cercetare Camp - Notes on Education în cadrul Documenta 15 (Kassel, Germania).









Aceast proiect a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023".