The Sun is Eating With a Thousand Mouths

„Proiectul propus este o continuare a cercetării începută în cadrul University of Portsmouth (cu licența I awant to become a plant) și care a continuat cu proiectul de dizertație în cadrul Univesității Naționale de Arte (On being human and other speculative being. A parable of becoming). O reîntoarcere la studiul speculativ al transcendenței unei specii, concentrându-mă pe partea vegetală. Tema abordată este despre conștientizarea legăturii umane, a apropierea umanului de natural.

The Sun is Eating With a Thousand Mouth este continuarea proiectului I Want to Become a Plant în care vorbesc despre natura umană și felul în care ne îngrijorează trecutul, prezentul și viitorul. Pentru a ieși din acest triunghi temporal, am decis că nu mai vreau să fiu om astfel luând decizia de a-mi transcende specia devenind o plantă. Totul se derulează în contextul explorării unei metamorfoze speculative unde ființa umană devine ființa plantă. Scopul acestei lucrări este de a renunța la chinul de a fi uman și de a îmbrățișa virtuțile vegetale. Dorința arzătoare de a renunța la orice trăsătură umană este definită de o serie de experimente care sunt supuse încercării și erori.

Static și calm - natura experimentelor care seamănă cu esența plantei, este menită să pună privitorul într-o stare meditativă de a-și regândi rolul în cadrul ecosistemului. Totalitatea incertitudinilor constante cu privire la perspectiva viitorului planetei noastre s-au transformat într-o anxietate colectivă de masă împărtășită de generațiile prezente și viitoare. Evenimentul propus în cadrul Bursei Energie! consta într-un performance de lungă durată desfașurat în cadrul unui spațiu expozițional. Elementele principale ale acestui performance fiind plantele (selectate în prealabil după criterii bine stabilite) și o un grup de 7 performeri cu care voi realiza acest performance de lungă durată, planificat să se desfășoare pe o perioadă de 15 zile a câte 5 ore pe zi. Evenimentul este deschis publicului care va fi spectator în cadrul acestui experiment speculativ, în epicentru va fi respirația vegetal-animală. Modul în care îmi imaginez această încercare de transformare umană de a planta este prin actul minimal al respirației, care este un teren comun pentru oameni si plante. Vor fi două elemente principale care vor face parte din această performanță.”



Alexandra Boaru este o artistă multidisciplinară, lucrările ei includ fotografie, performance și video. Practica ei provoacă conceptul de „uman” și impactul acestuia asupra exteriorului, asupra altora sau asupra propriului sine. Una dintre temele principale care pot fi văzute în lucrările acesteia, este explorarea granițelor dintre a fi uman și a deveni altceva, folosindu-și corpul pe post de manechin și obiectivându-se de bunăvoie. Ea devine atât observatorul, cât și observatorul. Abordarea ei poate fi adesea descrisă drept poetică, fiind influențată de curentul literar speculativ și de conceptualismul anilor '70.

Aceast proiect a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023".