Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică ia naştere oficial la 2 aprilie 1930, fiind inaugurat de către istoricul Nicolae Iorga sub denumirea de "Institutul Istorico-Artistic din Veneţia" (sau, familiar chemat de veneţieni, "Casa Română"). Se împlinea astfel o năzuinţă nutrită de mult timp de marele învăţat. Noua instituţie se adăuga celor omoloage din Roma (Accademia di Romania) şi Paris (Şcoala română de la Fontenay–aux–Roses). Sprijinul unor prieteni s-a dovedit a-i fi deosebit de preţios: la Roma a fost ajutat de istoricul Vasile Pârvan, discipolul său, iar la Veneţia l-a susţinut atât consulul României, G.B. Bombardella, cât şi Eduard Şerban, cel care a cumpărat primul, în 1928, un apartament în Palatul Correr din Piaţa Santa Fosca.

În anii următori au fost cumpărate, prin donaţii de stat sau particulare, alte spaţii în aceeaşi clădire, astfel încât, în 1930, s-a ajuns la un total de 25 de camere.

Între instituţiile care au efectuat donaţii se numără: Banca Naţională a României, ziarul "Universul", Ministerul Comerţului şi Institutul de Studii Sud-Est Europene (creat de Nicolae Iorga la 24 ianuarie 1924), "care şi-a sacrificat în acest scop bugetul pe ani întregi" cum constata Iorga însuşi în discursul inaugural. Astfel, a devenit posibilă deschiderea "Casei Române" din Veneţia într-un palat datând din secolul al XVI-lea, încărcat de istorie.

Familia Correr era una dintre cele mai nobile din Veneţia; a dat Serenissimei zece procuratori, iar Bisericii Catolice un papă, Grigore al XII-lea. Casa Română cuprindea locuinţe pentru studenţi, săli de studiu, un apartament de onoare, saloane de recepţii, conferinţe şi concerte. Totul era decorat şi mobilat cu sobrietate şi eleganţă, cu minunate covoare româneşti, gravuri şi picturi ale unor artişti români.

Nicolae Iorga spera ca toţi cercetătorii români care aveau să stea la Veneţia, în calitate de oaspeţi ai Casei Române, să poată duce cu ei "un pic din Veneţia". "Ai noştri vor veni aici, vor sta în aceste încăperi pline de amintiri, vor contempla de la ferestrele largi întinderea roşie a acoperişurilor şi întinsele orizonturi. Vor coborî apoi pe cele mai frumoase străzi din lume şi vor rămâne ore îndelungi in faţa pietrelor în care e întruchipat Dumnezeul frumuseţii eterne. Iar când vor reveni în patrie, ceva din Veneţia îi va însoţi" spunea Iorga în discursul său de inaugurare. Pentru el, "Casa Română" din Veneţia era mai întâi de toate "o mărturie de recunoştinţă". În fapt, Veneţia intra profund în istoria românilor: Nicolae Iorga cita, în alocuţiunea de la inaugurarea Institutului, relaţiile intreţinute de Serenissima cu domnitorii români Ştefan cel Mare, Negoe Basarab, Alexandru Lăpuşneanu, Constantin Brâncoveanu etc. Intenţia lui Iorga era de a crea la Veneţia o şcoală de istorici şi comentatori de artă bine pregătiţi şi buni cunoscători ai culturii italiene. Într-o perioadă de zece ani, adică până la moartea lui Iorga, în 1940, "Casa Română" a găzduit mulţi cercetători români, din toate domeniile cunoaşterii. În acei ani, Casa a fost plină de studenţi şi profesori trimişi din România. "Uşile sunt deschise, să intre lumina", spunea marele istoric în aprilie 1930. El venea în fiecare an la Veneţia. Şi în fiecare an istoriografia română se îmbunătăţea cu noi izvoare datorită lui Iorga şi colaboratorilor acestuia. Mulţi iluştri savanţi străini au fost adesea oaspeţii Casei Române. Când era prezent Iorga, aici se organizau conferinţe şi serate culturale; tot aici s-a amenajat o expoziţie permanentă de artă populară şi de produse româneşti. Odată cu tragica moarte a lui Nicolae Iorga (1940), "Casa Română" din Veneţia şi-a pierdut întreaga vitalitate. Imediat după 1945 a fost de-a dreptul abandonată. În 1966, "Casa Română" din Veneţia se afla intr-o stare avansată de degradare: tavanele şi pereţii erau pe cale de a se prăbuşi, lipseau ferestrele, pardoselile fuseseră smulse, iar instalaţiile electrice şi sanitare distruse.

Această stare de abandon a durat până in 1988, când Primaria din Veneţia a cerut în mod expres guvernului român să rezolve problema "Casei Române", care se trasforma într-o ruină. În sfârşit, în ianuarie 1989, au fost începute lucrările de reparaţii. Întrerupte în timpul Revoluţiei române şi în perioda imediat următoare, lucrările au fost reluate în mai 1990 iar la 8 mai 1992 "Casa Română" a fost redeschisă sub denumirea de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică. Institutul a început să desfăşoare o activitate culturală intensă: expoziţii, concerte, spectacole teatrale, conferinţe, mese rotunde etc. După 1997 s-a încercat lărgirea activităţilor şi includerea acestora într-un program bine determinat, relevându-se raporturile româno-italiene din trecut şi prezent, personalităţile care au contribuit la dezvoltarea acestor relatii şi făcându-se cunoscut tot ceea ce se publica în România şi Italia. S-a putut astfel asigura atât o mai bună cunoaştere reciprocă între cele două ţări, cât şi o punere optimă în valoare a culturii româneşti în diverse domenii: ştiinţific, literar, artistic. Dar, în afara acestor activităţi, Institutul a devenit şi un lacaş de învăţământ. Au fost iniţiate, pentru studenţii Universităţii Ca'Foscari, un curs de limbă şi literatură română şi altul de cultură şi civilizaţie românescă. Sunt găzduiţi frecvent la Institut studenţi români de la facultăţi de artă plastică, arhitectură, istorie, litere; se realizează astfel un contact direct cu valorile culturii veneţiene şi italiene in general. Institutul publică două reviste: Anuarul – care işi propune să promoveze contribuţia românescă şi italiană (şi nu numai) la aprofundarea şi extinderea studiilor româno-italiene – şi Caietele Casei Române din Veneţia, în care sunt reunite textele colocviilor şi dezbaterilor organizate la sediul Institutului sau iniţiate şi sprijinite de Institut. O realizare deosebit de semnificativă a Institutului a constituit-o iniţiativa, luată de acord cu Accademia di Romania din Roma, de a se primi bursieri postuniversitari pe o durată de doi ani (bursele pentru Veneţia poartă numele lui Nicolae Iorga, iar cele pentru Roma al lui Vasile Pârvan). Institutul dispune de o bibliotecă (circa 12 150 volume) destinată studenţilor, dar şi oricăror alte persoane interesate.