Vasile Ernu este născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultății de Filosofie (Universitatea Al.I.Cuza, Iași, 1996) și al masterului de Filosofie (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff și redactor asociat al revistei Idea artă+societate. A activat în cadrul Fundației Idea și Tranzit și al editurilor Idea și Polirom.
În ultimii ani a ținut rubrici de opinie în România Liberă, HotNews, Timpul, Adevărul și Libertatea, precum și rubrici permanente la revistele Idea artă+societate, Noua Literatură, Suplimentul de Cultură, Observator Cultural și Scena 9.
Cărți și premii: Născut în URSS (Polirom, 2006, 2007, 2010, 2013, 2020), tradus în zece limbi. Volumul a fost distins cu Premiul pentru debut al României literare și cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. Ultimii eretici ai Imperiului (Polirom, 2009; Premiul Tiuk!); Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (împreună cu Bogdan-Alexandru Stănescu, Polirom, 2010); Mică trilogie
a marginalilor. Sectanții (Polirom, 2015, 2017, 2020; distinsă cu Premiul Matei Brâncoveanu pentru Literatură, 2015); Intelighenția basarabeană azi. Interviuri (Cartier, 2016); Mică trilogie a marginalilor. Bandiții (Polirom, 2016, 2017, 2021; Premiul pentru eseistică/publicistică al revistei Observator cultural, 2017); Jurnal la sfîrșitul lumii (Cartier, 2019); Mică trilogie a marginalilor. Izgoniții (Polirom, 2019; Premiul AgențiadeCarte.ro la secțiunea Eseu/Publicistic?/Memorialistică, ediția 2020); Sălbaticii copii dingo (Polirom, 2021, 2022; distinsă cu Premiul pentru Memorialistică al revistei Observator cultural, 2022; Premiul Agenția de Carte, ediția 2022, la secțiunea Eseu/Publicistică/Memorialistică; Volum nominalizat la Premiul PEN România 2022).