„Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri” | Proiecții filme documentar

„Harta secretă” ajunge din nou aproape de tineri!
 
În data de 26 ianuarie, elevii liceului Tehnologic Transporturi Auto din Timișoara vor avea parte de o experiență unică în cadrul unor proiecții speciale ale documentarelor din proiectul „Harta secretă”.
 
„Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri” e un proiect în care Adriana Babeți, alături de o echipă minunată, explorează istoriile uitate, neștiute, dar impresionante, ale Timișoarei și îi aduce în atenția publicului pe unii dintre oamenii deosebiți ai locului. 
 
Elevii vor viziona trei episoade, care îi vor ajuta să înțeleagă mai bine orașul în care locuiesc. Cu gândul la vorba „cu cât cunoşti mai bine, cu atât iubeşti mai mult”, evenimentul își propune să arate elevilor trei dintre poveștile ascunse ale Timișoarei:
 
  • „Cetatea dulce”- pornește de la povestea machetei dulci a cetăţii Timişoara pe care a primit-o prinţul eliberator Eugen de Savoya, în 1716, la Viena. Este reconstituită istoria artei cofetarilor timişoreni până în perioada interbelică. Povestea continuă prin reconstituirea primei culinariade mondiale inspirate de cel mai vechi tratat gastronomic european, Ars coquinaria de Apicius, care a avut loc la Timişoara în 1779.
  • „Cine te face voinic? Ciocolata Pitic”- documentarul surprinde istoria dulciurilor în orașul de pe Bega din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial până în prezent; de la Kandia la artizanii ciocolatieri italieni din prezent.
  • „(in)Amicii publici”- este reconstituirea documentării şi elaborării primului roman românesc – dar şi din lume – scris de trei autori la Timişoara: „Femeia în roşu”, a cărui acţiune se desfăşoară la Comloşul Mare, Timişoara, Chicago şi Viena.
La finalul proiecțiilor va avea loc o discuție între elevi și doi dintre oamenii care au făcut posibil acest proiect, Adriana Babeți și Alex Condrache.
 
„Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri” este un proiect comun al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara și al Universității de Vest din Timișoara, fiind finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.
 
Parteneri: NOKIA, Cofetăria Codrina.
The project is part of the national cultural programme "Timișoara – European Capital of Culture in 2023" and is funded through the Inside Timișoara 2023 programme, implemented by the Center for Projects Timișoara, with funds allocated from the state budget, through the budget of the Ministry of Culture.

Part of

TM on Screen, TM on Scene: Reflect. Connect. Play

TM on Screen, TM on Scene: Reflect. Connect. …