Unlock the Time Machine este un proiect organizat de Asociația CDPP - Centrul pentru Dezvoltare Personală și Profesională în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Județul Timiș și Asociația Lindenfeld. Proiectul se desfășoară în Timișoara în perioada 01 iunie - 30 octombrie 2023.
Scopul proiectului este creșterea gradului de cunoaștere a istoriei, personalităților și culturii timișorene. Iar prin proiect ne dorim să punem în valoare a istoriei și particularităților culturale ale Timișoarei într-o manieră inedită, ușor de consumat și de asimilat de public, să îmbunătățim și să dezvoltăm abordări artistice și culturale interdisciplinare, care îmbină istoria, cultura și gândirea critică și logică și, nu în ultimul rând ne propunem să aducem în atenția publicului Timișoara, un oraș cu un farmec aparte, cu un aer multicultural și unicitate desăvârșită.
Publicul/Participanții vor interacționa cu o instalație culturală, care îmbină arta cu logica/tehnica și gândirea critică. Aceștia vor deschide, la propriu, pas cu pas câte un sertar al istoriei și vor afla informații despre oraș, oameni și momente importante din istoria Timișoarei.
Acest proiect face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.