Expoziția Wonder and reverence for the natural world / Mirare și reverență pentru lumea naturală pune întrebări, oferind critică pozitivă asupra modului în care ar trebui să ne comportăm cu semenii noștri non-umani. Și totodată completează cu nenumărate altele, oferind vizitatorilor o serie de posibile instrucțiuni și indicii despre cum ne putem percepe propriile realități.

 

Locație: Pepiniera 1306—Piata Victoriei

 

viitor
cu ochii închiși alerg și nu mă izbesc de nimic, în imaginația mea traversez râuri, păduri și pajiști înverzite, tot alerg și nu mă izbesc de nimic, alerg cu ochii strânși și cu buzele crăpate, cu pielea scorojită, pașii îmi sunt greoi și fiecare mișcare devine din ce în ce mai dificilă pe acest pământ deshidratat

 

prezent
o lume în care conectivitatea umană cu mediul înconjurător este disfuncțională. o lume-n care în mai mulți ani de practici sociale, se pare că am uitat să ne invităm și prietenii din specia non-umană. o lume care se îndreaptă cu pași mici, dar siguri spre o eco-apocalipsă. sunt doar câteva fraze caracteristice prezentului.

 

Ce se poate face, cum ne putem înclina din direcția greșită pentru a evalua critic renașterea contemporană a utopismului verde? Și pentru a nu ne repeta acțiunile distructive.

Renunțăm la suferința colectivă din inimile noastre, care ne bântuie zi de zi, cu fiecare țipăt și cu fiecare durere tăcută, cu fiecare trunchi doborât și vietate extinsă. Ne îndreptăm spre ceva nou, continuăm să sperăm că vom reuși, că nimeni nu ne învinge decât binele... binele cui?

 

viitor
cu ochii închiși alerg, nu mă opresc, știu că nimic nu mai îmi stă în cale. fac concurs cu mine, cine ajunge prima/primul/primx? alerg și ajung, într-un final ajung, la capătul lumii, las în urma fum, țărână și raze de soare izbitoare. îmi deschid ochii.

 

Expoziția propune să atragă atenția asupra problemei contemporane a distrugerii ecosistemului, de la nivelul micro la cel macro. Prin texte scurte și critice, instalații de sunet și ilustrații, expoziția evidențiază faptul că omenirea este intrinsec legată de ecosistem și că acesta nu ar trebui să funcționeze strict ca o societate umană. Se construiește o ficțiune cu un deznodământ eco-apocaliptic, diferită de mitologia și tradiția ideilor apocaliptice, care nu prezintă o renaștere.

 

Ca semn de alarmă, steagurile albe, cu inscripții, vor flutura dintr-o oază ce aparține unui peisaj urban contemporan.