Ne bucurăm să vă invităm la a doua proiecție de la Timișoara din sezonul 4, cu tema Flip the script on remembering!
Prin prisma filmului, vrem să chestionăm crearea și povestirea istoriei din perspectivă masculină, lipsa figurilor feminine povestitoare sau stabilirea în patriarhat a unor structuri fixe în care altfel de cercetări ale trecutului decât cele raționale nu sunt valide.
Despre film
Blind Spot (1981), 112'
R. Claudia von Alemann, Germania de Vest
Putem reconstitui și înțelege istoria uitată a unui loc sau a unei persoane în alte moduri decât prin studierea arhivelor?
Înarmată cu jurnalul pe care scriitoarea și activista feministă socialistă Flora Tristan l-a ținut în ultimii ani ai vieții (Le tour de France, 1843-1844), Elisabeth (Rebecca Pauly) călătorește din Germania la Lyon, pe urmele pașilor ei, într-un efort de a o cunoaște prin intermediul orașului în care a depus cea mai intensă muncă de organizare politică.
De profesie istoric, ea abandonează însă instrumentele convenționale ale istoriografiei în favoarea unei cercetări senzoriale, care privilegiază înregistrarea sunetelor orașului ca formă de diaristică și, totodată, de plonjeu subiectiv în secolul al XIX-lea. Prinsă în reportofonul ei, ambianța sonoră captează o actualitate atemporală care reîncarnează posibilitățile unui timp utopic.
Acolo unde edificiile impunătoare și străzile labirintice ale Lyonului refuză să vorbească – nu doar despre mișcarea muncitorească, ci și despre războaiele petrecute de atunci –, von Alemann și protagonista ei caută să relocuiască și scoată la lumină trecutul revoluționar înfășurat în inerția prezentului.
Georgiana Vrăjitoru, curatoare F-SIDES Cineclub
Pentru acest film, Irina Tacu propune ca răspuns* un text care va putea fi citit perioada următoare pe Scena9 și va putea fi audiat înainte de proiecție în sala de cinema.
*Fiecare film din acest sezon va primi un răspuns literar din partea unei autoare române, invitate de scriitoarea Elena Vlădăreanu din echipa Premiile Sofia Nădejde, care va intra în dialog cu viziunea filmului, va contesta, va chestiona sau va privi din alte perspective tropii abordați de film.
Irina Tacu (n. 1990) a studiat și lucrat în jurnalism, a fost reporter și editor la DoR (Decât o Revistă), iar astăzi e freelancer, face fact-checking și scrie. Practică scriitura de jurnal ca formă eliberatoare și act esențial pentru invenție și adevăr deopotrivă.
Vă așteptăm miercuri, 28 iunie, de la ora 20.30, la Cinema Victoria.
Bilete disponibile online și la casa de bilete a cinematografului.